Efectele majorării salariului minim pe economie. Numărul angajaţilor din economie se apropie de 5,1 milioane, cel mai mare număr de angajaţi din ultimii 23 de ani, în ciuda crizelor

Autor: Ramona Cornea 24.09.2022

În ciuda crizei medicale ce ameninţa cu o rată a şomajului record şi un dezastru pe piaţa muncii, numărul de angajaţi din economia locală crescut şi a ajuns la aproape 5,1 milioane în luna iulie a acestui an Este o criză, dar nu în sensul „clasic” în care afacerile se restrâng, iar angajaţii sunt trimişi în şomaj, ci una în care afacerile cresc, dar nu cresc pe cât se poate pentru că nu au de unde să recruteze Analiştii economici preconizează o creştere economică de 6-7% în acest an, o creştere ajutată şi de inflaţia de 15%.

Numărul angajaţilor din economia locală a ajuns la 5,06 milioane de persoane în luna iulie a acestui an, cel mai mare număr de angajaţi din ultimii 23 de ani pentru care există date publice la Institutul Naţional de Statistică (INS). Astfel, în ciuda unei crize cauzată de pandemia de COVID-19 care ameninţa cu o rată a şomajului record şi dezastru pe piaţa muncii, numărul de angajaţi din economia locală a continuat să crească.

Numărul de salariaţi înregistrat în iulie 2022 l-a întrecut şi pe cel din iulie 2019, perioadă de dinainte de pandemia de COVID-19. În iulie 2019 erau circa 4,96 de angajaţi în România.