Universitatea Politehnica din Bucureşti construieşte un cămin pentru studenţi cu 24,4 mil. euro de la Compania Naţională de Investiţii

Autor: Ramona Cornea 20.09.2022

Universitatea Politehnica din Bucureşti va construi un cămin pentru studenţi cu finanţare integrală de la stat. Astfel, valoarea totală a proiectului este de 24,4 milioane de euro, iar banii vin de la Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei prin intermediul Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.). 

„Am construit primul cămin nou de după anul 1980 şi acum va fi construit un al doilea cămin nou al Universităţii Politehnica. Avem peste 33.000 de studenţi,  iar dintre aceştia 16.000 de studenţi sunt cazaţi in căminele Universităţii. Avem aproape un oraş, unul care are nevoie de investiţii”, a spus Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, în cadrul unei conferinţe de presă. 

Costoiu spune că în ultimii ani Politehnica a primit tot mai multe solicitări de cazare, având în vedere că 75% din cei peste 30.000 de studenţi ai universităţii sunt din provincie.

Căminul, amplasat în campusul din Regie, va oferi 700 de locuri de cazare pentru studenţii UPB şi va fi finalizat în termen de 24 de luni. Clădirea cu zece etaje şi 350 de camere va fi dotată pe fiecare etaj cu săli de lectură, spălătorii şi uscătorii, chicinete şi săli de mese. De asemenea, va avea şi o parcare subterană. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei spune că termenul de finalizare a lucrărilor ar putea fi mai scurt, de 15 luni. 

„Este al 15-lea cămin care intră în procedura de execuţie a lucrărilor. La 33.000 de studenţi, care marea majoritate vin din provincie, este evident că dezvoltarea capacităţii de cazare trebuie să fie o prioritate. În total, investiţia în cele 15 cămine de studenţi va ajunge la 500 milioane de lei. Primul dintre acestea va fi predat în Arad. Vom ajunge la 20 de astfel de investiţii, iar valoarea totală va fi de 1,2 mld. lei”, a declarat Cseke Attila, în cadrul aceluiaşi eveniment. 

Căminul va avea şi 20 de camere amenajate pentru studenţii cu dizabilităţi. Firma care a câştigat licitaţia pentru acest contract este Construcţii Erbaşu, companie controlată de antreprenorul Cristian Erbaşu. 

Universitatea Politehnica din Bucureşti are în patrimoniu 29 de cămine, dintre care 26 în campusul din Regie şi trei în campusul Leu, iar în anul universitar care va începe oferă 12.000 de locuri de cazare studenţilor.  Tot în acest an, UPB a demarat şi lucrările pentru un alt cămin nou cu 334 de locuri de cazare şi care urmează să fie dat în folosinţă în octombrie 2023.  Această investiţie se ridică la 5 milioane de euro.