Industria de IT, în plină ascensiune şi cu perspective de creştere în perioada următoare. În ultimul deceniu, numărul IT-iştilor şi salariile lor s-au triplat. Firmele locale îşi cresc numărul de astfel de angajaţi cu 15% - 20% de la an la an

Autor: Ramona Cornea 25.09.2022

♦ Angajaţii din sectorul de IT au cele mai mari salarii din economia locală, de mai mult de 9.500 de lei pe lună, adică aproape 2.000 de euro Pandemia de COVID-19 a accelerat atât creşterea numărului de IT-işti, cât şi creşterea salariilor lor ♦ „Ritmul de creştere a fost bun şi înainte de 2019, dar parcă lucrurile s-au accelerat după pandemie. Nu există nici un motiv să credem că ritmul de creştere al acestei industrii se va tempera.”

Digitalizarea companiilor de pe piaţa locală a adus după sine şi o creştere puternică a sectorului de IT din România. Astfel, numărul angajaţilor din acest sector a crescut cu mai mult de 200% în ultimul deceniu, de la puţin peste 39.000 de persoane în iulie 2013 la aproape 135.000 în aceeaşi lună din anul 2022, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică (INS), centralizate de Ziarul Financiar.

Creşterea nevoii de angajaţi în acest sector a venit şi cu salarii mai mari. Astfel, în ultimul deceniu salariile IT-iştilor aproape că s-au triplat şi ele, de la circa 3.600 de lei în iulie 2013 la mai mult de 9.500 de lei net în iulie 2022. Astfel, aceşti angajaţi câştigă aproape 2.000 de euro în fiecare lună, de mai bine de două ori mai mult faţă de salariul mediu net pe economie.