Care sunt perspectivele pentru fuziuni şi achiziţii în regiune? Piaţa de M&A din Europa Centrală şi de Est a scăzut cu 8% în volum şi 6% în valoare în S1/2022

Autor: Cristina Roşca 23.09.2022

♦ Evoluţia este mai bună decât  în Marea Britanie – Irlanda sau Germania, dar mai slabă decât în Europa de Sud-Est, unde atât în volum, cât şi în valoare piaţa de M&A a rămas pe plus ♦ Unii analişti şi investitori văd Europa Centrală şi de Est drept regiunea cu cel mai mare potenţial de creştere, în timp ce alţii o văd drept cea care va scădea cel mai drastic din cauza apropierii geografice de război.

În regiunea Europei Centrale şi de Est, care include şi România, dar şi economii mai dezvoltate precum Polonia sau Cehia, s-au semnat în primele şase luni din acest an 322 de tranzacţii cu o valoare totală de 13,2 mld. euro. Piaţa a scăzut cu 8% în volum (ca număr de deal-uri) şi cu 6% în valoare.

„Perspectivele pieţei de M&A din Europa Centrală şi de Est sunt contrastante. Regiunea este văzută de unii investitori ca având cel mai bun potenţial de creştere în următoarele luni, în timp ce alţii o văd la polul opus, drept cel mai puţin atrăgătoare din Europa“, potrivit raportului CMS European M&A Outlook 2022-2023, realizat de casa de avocatură CMS Cameron McKenna.

Astfel, circa 24% dintre executivii şi specialiştii chestionaţi pentru acest studiu – cea mai mare pondere - au răspuns că se aşteaptă ca în regiune ritmul de creştere al pieţei să fie cel mai alert din Europa. La polul opus, 19% declară că această regiune va avea cea mai slabă evoluţie.