Numărul hotelurilor clasificate la patru stele s-a dublat în ultimii zece ani

Autor: Miruna Diaconu 23.09.2022

Astfel, anul trecut numărul unităţilor de patru stele era de 394 hoteluri, conform datelor Institutului Naţional de Statistică. Creşterea considerabilă a numărului de hoteluri de patru stele se datorează în principal apetitului tot mai crescut al investitorilor pentru acest domeniu.

Cele mai multe dintre aceste unităţi, mai exact 202, se află în Bucureşti, de altfel Capitala are cea mai dezvoltată infrastructură hotelieră, având în vedere că este cea mai căutată destinaţie din ţară de către turiştii străini, mulţi dintre aceştia venind în scopuri de business.Turismul a devenit un domeniu atractiv pentru investitori, care sunt tot mai dispuşi să îşi parieze banii pe noile proiecte din acest sector.

Odată cu acest apetit tot mai mare, lanţurile hoteliere internaţionale îşi îndreaptă din ce în ce mai mult privirea către piaţa locală. Specialiştii din piaţă spun că piaţa începe să se maturizeze, iar efervesccenţa din sectorul hotelier se datorează tocmai acestui lucru.