Dolarul nu se opreşte din creştere şi atinge noi maxime istorice: BNR afişează luni un curs de 5,11 lei/dolar

Autor: Roxana Rosu 26.09.2022

Moneda americană îşi continuă raliul pe piaţa de la Bucureşti, BNR afişând luni un curs oficial de 5,113 lei/dolar, cu 0,9%  peste nivelul de vineri, după ce săptămâna trecută dolarul a trecut în premieră pragul de 5 lei.

Tot luni, euro era cotat la 4,9427 lei, similar cu nivelul de vineri.

În ultimul an cursul leu/dolar a crescut cu circa 20%, iar faţă de nivelul de la finalul lui 2021, cotaţia este mai mare cu 17%.

Turbulenţele pe piaţa valutară s-au amplificat săptămâna trecută după anunţul preşedintelui rus Vladimir Putin privind mobilizarea militară parţială, în contextul invaziei din Ucraina. Întărirea dolarului pe pieţele externe a fost influenţată şi de aşteptările investitorilor privind perpectivele unor majorări agresive ale dobânzilor în SUA, după ce FED a majorat cu 75 de puncte procen­tuale dobânda.

Pe plan extern, euro a atins luni un nou minim al ultimilor 20 de ani în raport cu dolarul, pe fondul temerilor de recesiune, în timp ce criza energetică se extinde spre iarnă, pe fondul unei escaladări a războiului din Ucraina.

De asemenea, lira sterlină s-a prăbuşit cu până la 4,9% până la un minim istoric de 1,0327 dolari, înainte de a se stabiliza în jurul valorii de 1,05405 dolari, cu 2,9% sub închiderea sesiunii precedente.