Întrebarea toamnei şi de al cărei răspuns depinde cum va fi economia în 2023: cât mai scade Bursa?

Autori: Tibi Oprea , Liviu Popescu 27.09.2022

♦ Bursa de la Bucureşti a ajuns prin prisma indicelui BET la o valoare nemaiatinsă de la jumătatea lunii martie 2021 ♦ Capitalizarea segmentului principal al BVB a scăzut cu 55 miliarde de lei (circa 24%) de la începutul anului.

Scăderile abrupte din ultima perioadă, cu o bursă la un minim de aproape doi ani nu doar la Bucureşti, ci şi peste ocean, scumpiri accelerate şi perspective sumbre pentru 2023 îi determină pe cei mai mulţi investitori mai degrabă să-şi protejeze câştigurile decât să obţină randamente, adică să caute acele plasamente sigure.

Întrebarea care însă se ridică este cât de mult va mai putea scădea Bursa, primul barometru al economiei, care are deja minus 17,3% în 2022 prin prisma indicelui BET. ZF a discutat cu mai mulţi analişti, iar concluzia la care a ajuns este că preţurile de acum sunt bune pentru achiziţii, care ar trebui realizate treptat, deci cu alte cuvinte, loc de scădere mai este. „Piaţa îi va răsplăti pe cei răbdători la un moment dat.“

Luni după-amiază Bursa de la Bucureşti afişa nivelul de 10.795 de puncte, nemaiatins de la jumătatea lunii martie 2021, ceea ce înseamnă că preţurile acţiunilor sunt mai jos chiar şi decât erau la începutul războiului în Ucraina. Ioan Gheorghiu, deputy manager al Amundi Asset Management, cel mai mare administrator de investiţii din Europa, spune că în perioada următoare se pot face cele mai bune investiţii în acţiuni, chiar dacă piaţa se va mai corecta cu încă 20%-30%.