Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime: Traficul din 2022 poate să ajungă la 70 mil. tone şi să se atingă un nou record al volumului de mărfuri prin porturile maritime româneşti

Autor: Florentina Niţu 29.09.2022

♦ În primele opt luni ale acestui an, traficul total de mărfuri în porturile maritime din România a ajuns la 51 milioane tone ♦ De la începutul războiului, din 24 februarie 2022, traficul total de mărfuri pe relaţia Ucraina şi Moldova derulat prin Portul Constanţa a fost de 5,3 milioane tone.

În primele opt luni din 2022, un volum de 51 milioane tone de măr­furi au trecut prin porturile mariti­me româneşti, în creştere cu 13% faţă de acceaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor preliminare oferite de Compania Naţională Adminis­tra­ţia Porturilor Maritime. Din traficul total, puţin peste 10% din marfă a avut originea Ucraina şi Moldova.

„Anul trecut în aceeaşi perioadă, trafi­cul era de 45 milioane tone, din care 16,2 mi­lioane tone cereale. Creşterea de trafic după primele opt luni ale anului este de peste 13% şi confirmă faptul că traficul din 2022 poate să ajungă la 70 milioane tone şi să se atingă un nou record al volumului de mărfuri prin porturile maritime româneşti“, a spus Florin Vizan, director general al Companiei Naţionale Administraţia Portu­rilor Maritime. El a răspuns la solicitarea ZF referitor la activitatea portuară şi tra­ficul de marfă şi cereale din acest an.