Evoluţie pozitivă: planul de reorganizare iniţiat de CITR pentru Electrocentrale Constanţa, companie aflată în insolvenţă, confirmat de instanţă. “Strategia propusă creează premisele investiţiilor în dezvoltarea companiei către producţia energetică”

Autor: Cristina Bellu 29.09.2022

Planul de reorganizare propus de CITR pentru Electrocentrale Constanţa, companie aflată în insolvenţă, a fost confirmat de către judecătorul sindic, acesta fiind aprobat în prealabil de creditorii companiei în procent de peste 98%, au anunţat joi reprezentanţii CITR, liderul pieţei locale de insolvenţă şi restructurare.

„Strategia propusă de echipa CITR prin acest plan deschide calea pentru Primăria Constanţa de a accesa fonduri europene necesare pentru a realiza investiţii în sistemul de distribuţie a energiei termice la nivel local, vechimea şi ineficienţa acestora fiind cauza principală a pierderilor agentului termic şi a insolvabilităţii societăţii Electrocentrale Constanţa. Mai mult, strategia creează premisele dezvoltării societăţii şi către producţia de energie electrică, într-un moment în care România are mare nevoie de energie. Proiectul se derulează cu sprijinul permanent al Ministerului Energiei.”, explică Florin Constantin, Partener CITR, în calitate de Manager de caz CET Constanţa.

Totodată, pentru asigurarea continuităţii activităţii de producţie de energie termică, CITR a propus integrarea termocentralei CET Palas  în Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET Constanţa) şi implementarea procedurii de transfer a activului industrial funcţional CET Palas în proprietatea statului român, pentru a putea fi realizat transferul acestuia ulterior în administrarea UAT Constanţa prin Primăria Municipiului Constanţa.

“Următorul pas în procedură este implementarea mecanismului de transfer al activului industrial funcţional CET Palas în proprietatea publică a statului conform prevederilor OUG nr. 60/2019, în strânsă colaborare cu autorităţile române. În acelaşi timp,  CITR va lucra la valorificarea activelor neutilizate în activitatea curentă de producţie a energiei termice, precum şi la recuperarea creanţelor înregistrate faţă de terţi”, spun reprezentanţii CITR.

Potrivit acestora, realizarea planului se va desfăşura pe o perioadă de trei ani, iar implementarea mecanismului de transfer a CET Palas către stat este estimată la o perioadă de cel puţin opt luni.

Electrocentrale Constanţa a intrat în insolvenţă în luna mai 2019, din cauza pierderilor majore pe lanţul de furnizare a energiei termice.

Principalii creditori ai CET Constanţa sunt S.N.G.N. Romgaz , S.N.T.G.N. Transgaz, RAJA  Constanţa, Tinmar Energy, Electrica Furnizare, Electrocentrale Bucureşti şi ANAF.