UNSAR şi-a ales noul preşedinte pentru următorii 3 ani. Alexandru Ciuncan, director general, va prelua preşedinţia UNSAR de la Adrian Marin

Autor: Mircea Nica 29.09.2022

Adunarea Generală a UNSAR (Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România) a desemnat joi, prin vot, membrii Consiliului Director al asocialţiei pentru următorii trei ani, iar  Alexandru Ciuncan este noul preşedinte al organizaţiei, înlocuindu-l pe Adrian Marin, care a deţinut preşedinţia UNSAR în numele companiei Generali timp de 6 ani, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii UNSAR.

Printre priorităţile noastre în următorii ani se numără consolidarea încrederii românilor în industria de profil, dezvoltarea sustenabilă a acesteia şi intensificarea acţiunilor de educaţie financiară. Mesajele campaniilor de informare din ultimii ani- #gatapentruVIATA, #ATENTinTRAFIC, #ANTIGHINION, #ANTIGHINIONpentruAcasă sau #BusinessSOS - au ajuns la milioane de români, iar acest lucru nu poate decât să ne motiveze să continuăm în această direcţie, prin proiecte şi iniţiative ambiţioase”, a declarat Alexandru CIUNCAN, noul Preşedinte şi Director General al UNSAR.

Alexandru Ciuncan ocupa şi funcţia de director general din anul 2018 şi începând cu anul 2019 este şi membru al board-ului din cadrul Institutului de Studii Financiare. Anterior, timp de 5 ani a fost membru al celor două grupuri consultative ale EIOPA - Autoritatea Europeană în Asigurări şi Pensii Ocupaţionale - în calitate de expert în protecţia consumatorului, iar  în perioada 2009-2018 a fost secretar general al Asociaţiei pentru Promovarea Asigurărilor.

Conform Statutului UNSAR, Consiliul Director asigură activitatea operaţională a Uniunii şi punerea în executare a hotărârilor Adunării Generale, în vederea aducerii la îndeplinire a obiectivelor UNSAR.