Adrian Garcia-Aranyos, preşedintele global al Endeavor: România se află la începutul boomului tehnologiei şi antreprenoriatului

Autor: Răzvan Botea 30.09.2022

Endeavor are o reţea globală de 1.300 de companii, printre care şi companiile româneşti FintechOS şi Druid.

Adrian Garcia-Aranyos, preşedintele global al Endeavor, o reţea globală de antreprenori, a spus în cadrul unui interviu acordat ZF că a ales să intre în România pentru că ţara se află la începutul boomului tehnologic şi al antreprenoriatului.

„Am intrat în România pentru că am simţit că se află la acea extremă, este în punctul de inflexiune. Mereu vorbim despre un punct de inflexiune pentru selectarea antreprenorilor şi România se află la acel punct de inflexiune. Sunt primele zile ale tehnologiei şi, mai mult decât atât, ale antreprenoriatului“, a spus Adrian Garcia-Aranyos.

Endeavor este o reţea de antreprenori, explică preşedintele companiei. Practic, antreprenorii care fac parte din board plătesc o taxă anuală, prin care este susţinută activitatea instituţiei. De asemenea, Endeavor a lansat şi propriul fond de investiţii, iar activele totale pe care le administrează Endeavor au ajuns la 500 mil. dolari.