Electrica: Sumele decontate de statul român s-au realizat în baza cererilor depuse. În primele 6 luni am luat de la bănci 2 mld. lei, dar suntem pe profit din furnizare

Autor: Roxana Petrescu 30.09.2022

Grupul Electrica spune, într-o comunicare adresată investitorilor de pe Bursă, că este în curs de evaluare a impactului pe care îl au modificările legislative asupra rezultatelor, iar în altă comunicare diferită, adresată peresei, spune că afirmaţiile privind apropierea companiei de incapacitate de plată sunt speculaţii.

Potrivit informaţiilor din piaţă, statul român a efectuat la finalul săptămânii trecute o plată de urgenţă către Electrica tocmai pentru a evita intrarea în incapacitate de plată a celui mai mare furnizor de energie din România.

“Afirmaţii speculative precum aflarea companiei într-o imediată apropiere de incapacitate de plată riscă să inducă incertitudine participanţilor la piaţă – clienţi finali, companii şi investitori – şi, implicit, comportamente neprevăzute ce sunt nefavorabile unei bune desfăşurări a activităţilor de furnizare şi distribuţie într-o piaţă profund marcată de instabilitate”, spun la o săptămână după plată reprezentanţii companiei într-o precizare trimisă doar presei.

Pentru investitori, Electrica a făcut un alt comunicat.

“În vederea prefinanţării schemei de sprijin stabilite prin legislaţie, în cazul companiei de furnizare, precum şi a diferenţei de preţ al energiei electrice pentru acoperirea CPT (Consumul Propriu Tehnologic), în cazul operatorului de distribuţie, aşa cum reiese şi din situaţiile financiare la primul semestru al 2022 publicate în 17 august 2022, Grupul Electrica a contractat în 2022 facilităţi de credit noi de peste 2 miliarde de lei. Accesul la noi facilităţi de finanţare din partea instituţiilor de credit a fost confirmat în primele şase luni ale anului, structura prin care Electrica SA garantează filialele sale fiind acceptată de toate băncile partenere ale Grupului.”

“Menţionez, totodată, că în conformitate cu raportarea financiară la 6 luni, segmentul de furnizare al Grupului Electrica înregistrează un profit net de 213 milioane lei”, spune Alexadru-Aurelian Chiriţă, directorul general al Electrica, în comunicarea pentru presă, cea mai investitori fiind lipsită de această precizare.

În raportul grupului Electrica se precizează clar că în primul semestru al anului, costurile cu achiziţia de energie au fost de 4,9 mld. lei, cu 128% mai mari faţă de cele din perioada similară a anului trecut, în timp ce veniturile au fost de 3,8 mld. lei. Totuşi, rezultatele companiei arată un profit, pierderile majore fiind înregistrate pe segmentul de distribuţie a energiei, unde a fost anunţată o pierdere de 262 de milioane de lei. În total, Electrica a terminat prima jumătate a anului cu un minus de 175,5 mil. lei faţă de profitul net de 251,6 mil. lei în 2021.

“Electrica este în curs de evaluare a impactului pe care îl au ultimele modificări legislative şi de reglementare în performanţele şi rezultatele Grupului”, a mai precizat compania.