Alexandru Ciuncan, director general al UNSAR, preia şi preşedinţia UNSAR de la Adrian Marin pentru următorii 3 ani

Autor: Mircea Nica 03.10.2022

Adunarea Generală a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a desemnat săptămâna trecută prin vot membrii consiliului director al asociaţiei pentru următorii trei ani, iar Alexandru Ciuncan este noul preşedinte al organizaţiei, înlocuindu-l pe Adrian Marin, care a deţinut preşedinţia UNSAR în numele companiei Generali timp de 6 ani, potrivit informaţiilor transmise de UNSAR.

„Printre priorităţile noastre în următorii ani se numără consolidarea încrederii românilor în industria de profil, dezvoltarea sustenabilă a acesteia şi intensificarea acţiunilor de educaţie financiară“, a declarat Alexandru Ciuncan, noul preşedinte şi director general al UNSAR.

Alexandru Ciuncan ocupa şi funcţia de director general din anul 2018 şi începând cu anul 2019 este şi membru al boardului din cadrul Institutului de Studii Financiare.