Reacţia Direcţiei de Drumuri după accidentul tragic de pe Defileul Jiului: Situaţia a fost una total impredictibilă

Autor: Laura Buciu 02.10.2022

Zona unde a avut loc accidentul în care un om a murit din cauza unei stânci care s-a prăbuşit pe maşina pe care o conducea, pe DN 66 - Defileul Jiului, este semnalizată, însă situaţia a fost „impredictibilă”. Direcţia de Drumuri Craiova transmite că este primul accident soldat cu deces de oână acum.

Direcţia de Drumuri Craiova, care administrează zona, este permament verificată.

„Zona în care a avut loc incidentul de pe Defileul Jiului este asigurată cu plase. Piatra, de mici dimensiuni, a venit de pe versant de la o înălţime foarte mare, dintr-o zonă cu torenţi, unde nu se pot monta plase, pentru că ar bloca scurgerea apelor de pe versanţi. Permanent facem verificări în zonă şi îndepartăm stâncile şi copacii care prezintă risc de prăbuşire”, arată Direcţia de Drumuri Craiova.

Potrivit sursei citate, zona are şi semnalizarea necesară privind posibile căderi de pietre.

„Este primul eveniment soldat cu deces de până acum. Piatra respectivă a fost dislocată fie de apă, fie de vânt, fie de trecerea unui animal sălbatic. Situaţia a fost una total impredictibilă”, arată Direcţia de Drumuri Craiova.

Un bărbat a murit şi două femei au fost rănite, duminică, după ce o stâncă s-a desprins de pe versant, în Defileul Jiului, judeţul Gorj, şi a căzut peste maşina în care se aflau cei trei. Poliţiştii au deschis un dosar penal