Politicile lui Liz Truss aruncă Marea Britanie în haos financiar. Cât de mare este riscul de contagiune pentru UE?

Autor: Catalina Apostoiu 05.10.2022

Liz Truss a avut parte de un început brutal al mandatului său de premier al Marii Britanii. Prima sa politică importantă a dus la haos financiar şi o revenire umilitoare asupra deciziilor anterioare. Poziţia lui Truss este deja sub semnul întrebării pe măsură ce problemele economice ale ţării se amplifică, scrie Deutsche Welle. Observatorii scenei politice şi economice a Marii Britanii s-au obişnuit cu haosul în ultimii ani, însă ultimele două săptămâni au depăşit orice aşteptări. Primul moment important de politică pentru noul guvern al lui Truss a fost „minibugetul“ anunţat pe 23 septembrie. Scopul acestuia: creionarea unei direcţii de ieşire dintr-o serie de crize economice cu care se confruntă ţara.