Ce urmează? Grupul polonez AmRest nu a mai deschis nicio cafenea Starbucks şi niciun restaurant Burger King de mai bine de un an. În octombrie 2023, polonezilor le expiră contractul de franciză Starbucks pentru România

Autor: Cristina Roşca 12.10.2022

În ceea ce priveşte Burger King, AmRest nu mai are voie să dezvolte operaţiunile din regiune din cauza unei decizii a grupului american ♦ Ei păstrează restaurantele deja inaugurate.

Grupul polonez AmRest, ce de­ţine local francizele Starbucks (lanţ de cafenele) şi Burger King (restau­rante de tip fast food), are în România 63 de unităţi, numărul fiind constant din decembrie 2021 când a avut loc o închidere de cafenea. De deschis, po­lo­nezii nu au mai inau­gu­rat nicio unitate nouă - sub niciunul dintre cele două branduri din porto­foliul local - de mai bine de un an, mai exact din va­ra lui 2021. Această lipsă de acti­vi­tate la ni­vel de expansiune are loc în contex­tul în care în octombrie 2023 po­lone­zi­lor le expiră contractul de fran­ciză Starbucks pentru România. În ceea ce priveşte Burger King, AmRest nu mai are voie să dezvolte opera­ţiu­nile din regiune din cauza unei decizii a grupului american. Anul acesta, gi­gan­tul Burger King, unul din­tre cele mai cunoscute lanţuri de fast-food din lu­me, a suspendat dez­vol­tarea în Ro­mâ­n­ia şi în ţările din regiune.

Francizatul, grupul polonez Amrest, păstrează însă restaurantele deja deschise, e vorba de un total de 93 de unităţi pe cinci pieţe. În România sunt nouă.