Cei mai activi trei brokeri de la Bursa de Valori Bucureşti în primele nouă luni din 2022 au avut intermedieri de 11,7 miliarde de lei, 55,7% din total

Autor: Tibi Oprea 14.10.2022

Spre comparaţie, în primele nouă luni din 2021 cei mai activi trei brokeri aveau 47,1% din piaţă (8,1 miliarde de lei).

Swiss Capital, Banca Comercială Română şi BT Capital Partners au fost cei mai activi brokeri de la Bursa de Valori Bucureşti în primele nouă luni din 2022, realizând împreună intermedieri de 11,73 de miliarde de lei, adică 55,68% din total, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelor de la BVB.

Spre comparaţie, în primele nouă luni din 2021 primii trei brokeri – Swiss Capital, BT CP şi TradeVille – aveau tranzacţii intermediate de 8,1 miliarde de lei şi o cotă de piaţă de 47,14%, de unde reiese o concentrare la vârf mai mare în 2022 decât în anul anterior.

Astfel, Swiss Capital a intermediat în perioada ianuarie-septembrie 2022 tran­zacţii de 5,81 de miliarde de lei, însemnând 27,59% din totalul intermedierilor.