Le-a dat peste cap radarul poliţiştilor: Tânăr de 19 ani prins pe un drum naţional cu 127 km/h peste limita legală de viteză

Autor: Cosmin Pirv 15.10.2022

Un tânăr de 19 ani, aflat la volan, a fost prins de poliţiştii din Teleorman circulând cu 127 km/h peste limita legală de viteză.

Potrivit IPJ Teleorman, poliţiştii din Turnu Măgurele au prins sâmbătă seara un tânăr de 19 ani care conducea un autoturism cu viteză pe DN 52, între localităţile Crângu şi Turnu Măgurele.

Aparatul radar a înregistrat o viteză de 197 km/h, cu 127 km/h peste limita legală.

Tânărul a fost sancţionat contravenţional, totodată fiindu-i suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de 120 de zile.