Cu cât s-a împrumutat Ministerul Finanţelor, de pe vremea lui Cîţu în 2020 până la Câciu în toamna lui 2022, de la Bursa de Valori Bucureşti

Autor: Liviu Popescu 22.10.2022

Prin intermediul a nouă emisiuni de titluri de stat Fidelis, adresate exclusiv investitorilor persoane fizice şi care pot fi cumpărate şi vândute prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti, Ministerul Finanţelor s-a împrumutat cu 13,5 mld. lei (2,7 mld. euro) de la micii investitori din vara lui 2020, adică de când instituţia era condusă de Florin Cîţu, şi până în toamna lui 2022, când Adrian Câciu este ministru.

Astfel, statul român a atras în medie circa 1,5 mld. lei de la investitorii persoane fizice în runde de finanţare cu ritm trimestrial şi pentru care iniţial, la debutul programului, dobânzile erau chiar peste inflaţie, pentru ca la cea mai recentă emisiune, din septembrie 2022, dobânda să fie la jumătăte faţă de inflaţie într-un context tensionat marcat de scumpiri pe linie.

În prezent cea mai mare parte a emisiunilor Fidelis care nu au ajuns la scadenţă se tranzacţionează sub valoarea nominală ceea ce înseamnă că cei care cumpără aceste instru­mente vor avea un randament mai mare decât dobânda plătită de statul român, pierderea fiind suportată de cel care alege să vândă din Fidelis.