Romgaz şi azerii de la Socar vor să construiască un terminal de gaz natural lichefiat la Marea Neagră

Autor: Răzvan Botea 19.10.2022

Producătorul Romgaz a semnat, miercuri, un memorandum de înţelegere cu compania azeră Socar pentru a porni un studiu de fezabilitate prin care să se identifice posibilitatea dea construi un terminal de gaz natural lichefiat (GNL) la Marea Neagră. Acesta ar însemna un coridor spre Europa pentru gazul extras de azeri din bazinul caspic.

„Implementarea va demara cu un studiu de fezabilitate finanţat în comun de ambele părţi. Vom putea să suplimentăm şi să complementăm coridoarele de aducere a gazului din bazinul caspic către Europa”, a spus, după ceremonia de semnare a memorandumurilor, premierul României Nicolae Ciucă.

Anunţul a fost făcut şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), unde Romgaz este listată.

„Prin acest memorandum de înţelegere, părţile semnatare îşi formalizează intenţia de a explora oportunitatea dezvoltării în comun a unui proiect de gaze naturale lichefiate la Marea Neagră. Se preconizează că acest proiect va consta dintr-o uzină de lichefiere a GNL, o instalaţie de regazificare, precum şi toate celelalte instalaţii şi facilităţi necesare transportului gazelor naturale din regiunea Caspică în România”, scrie în anunţul BVB.

Anunţul companiilor, care este de fapt o exprimare a intenţiei de începere a proiectului şi nu începerea proiectului în sine, vine în contextul în care Europa caută noi surse de aprovizionare cu gaze naturale, după ce Rusia, principalul furnizor de gaze pentru Europa, a atacat Ucraina şi a folosit gazul ca instrument de şantaj pentru ridicarea sancţiunilor economice.