James Neville, CEO şi fondator al Citizen - start-up fintech care vrea să ridice 350.000 euro prin SeedBlink: Această rundă de finanţare ne va ajuta să ne extindem în Europa de Vest şi de Est şi ne va pregăti pentru intrarea în SUA, în 2023

Autor: Alexandra Cepăreanu 20.10.2022
Citizen, un start-up fintech care le permite consumatorilor să facă plata la comercianţi în cel mai rapid şi simplu mod, punând la dispoziţia acestora o metodă de plată alternativă la portofelele electronice şi carduri, estimează venituri din tranzacţii în valoare de un milion de euro la finalul acestui an. „Citizen va fi înregistra peste un milion de euro venituri din tranzacţii anul acesta. Anul viitor va fi mai interesant, pentru că vom avea mai mulţi clienţi, mai mult volum, dar mai important, echipa şi colaborările cu clienţii existenţi vor creşte“, a spus pentru ZF James Neville, CEO şi fondator al Citizen.