Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 398 mil. prin obligaţiuni la o dobândă de 9,47%/an

Autor: Roxana Rosu 20.10.2022

Ministerul de Finanţe a redeschis o emisiune de obligaţiuni scadentă în 2026 şi a împrumutat joi de la bănci suma de 398 milioane lei, sub nivelul programat de 400 mil. lei, la o dobândă anuală de 9,47%.

Volumul total al cererii a avut valoarea nominală de 493 milioane lei, întreaga sumă fiind licitată de bănci în nume şi cont propriu.

Rata cuponului a fost de 3,25%, iar randamentul până la maturitate aferent preţului de adjudecare a fost de 9,47%.

Din suma totală adjudecată, băncile au oferit în nume şi cont propriu 398 milioane lei.

O a doua licitaţie organizată joi, de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 300 milioane lei, a atras o cerere totală de 177 milioane lei, ofertele băncilor fiind respinse de Ministerul de Finanţe din cauza nivelului neacceptabil al randamentului.