Fostul ministru de finanţe al UK în mandatul lui Boris Johson, Rishi Sunak, a câştigat şefia Partidului Conservator şi, implicit, funcţia de prim-ministru după demisia lui Liz Truss, carea stat în fruntea guvernului doar 44 de zile. Hotărârea este bună pentru conservatorii britanici, în condiţiile în care partidul lor este într-o cădere brutală în sondaje

Autor: Ziarul Financiar 25.10.2022

Sunak este primul premier al UK cu origini indiene. El urmează de acum, de facto, să fie şef al Conservatorilor şi premier, în contextul retragerii din cursă a ministrului pentru relaţia cu parlamentul Penny Mordaunt.

Penny Mordaunt, ministru pentru relaţia cu parlamentul (supranumit informal „lider al Camerei Comunelor“), nu a reuşit să obţină susţinerea a 100 de parlamentari conservatori (numărul minim pentru a intra în cursă), astfel că nu s-a putut înscrie oficial în cursa pentru postul de lider al formaţiunii politice de centru-dreapta, potrivit The Telegraph.

„Este o perioadă fără precedent. În contextul perioadei scurte pentru scrutinul intern, colegii noştri cred că avem nevoie de certitudine. Au luat decizia în bună-credinţă pentru interesul ţării“, a declarat Penny Mordaunt.

Şi fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a anunţat,duminică seară retragerea din cursa pentru desemnarea noului lider al Partidului Conservator. Fostul premier credea că poate fi pasărea Phoenix care renaşte din propria-i cenuşă, aşa că a renunţat la vacanţa din Caraibe ca să se întoarcă la Londra pentru a încerca marea cu degetul. Nu i-a prea mers, nu a avut voturile partidului şi a renunţat.

În acest context, fostul ministru de finanţe Rishi Sunak a rămas singurul candidat în scrutinul pentru desemnarea noului lider al Partidului Conservator şi va deveni automat prim-ministru după formalizarea rezultatului. Scrutinul intern este organizat în contextul demisiei liderului conservator şi premierului Liz Truss.

Sir Graham Brady, liderul Comitetului 1992, un organism de conducere al Partidului Conservator, a confirmat că Rishi Sunak a prezentat singura candidatură valabilă, astfel că va deveni lider al formaţiunii şi prim-ministru. Rishi Sunak va avea în scurt timp o întâlnire privată cu parlamentarii conservatori.