Violeta Ciurel, ASEBUSS: Creşterea pieţei asigurărilor ţine şi de creşterea educaţiei financiare, de dezvoltarea creditelor şi de interesul oamenilor pentru

Autori: Ramona Cornea , Mircea Nica 27.10.2022

♦ „Nu ne putem uita numai la creşterea ca volum al primelor, şi pe acestea trebuie să le privim sub aspectul veniturilor reale şi nu nominale. Să nu ne amăgim văzând că avem creşteri în lei, ci să ne uităm la ce înseamnă în termeni reali, ajustând cu inflaţia şi ţinând seama de cursul valutar“, susţine Violeta Ciurel.

Creşterea pieţei de asigurări ţine şi de creşterea educaţiei financiare, de dezvoltarea creditelor şi de interesul oamenilor pentru a-şi cumpăra locuinţe, apreciază Violeta Ciurel, profesor ASEBUSS, fost executiv cu poziţii internaţionale în ING, (actual NN) şi AXA.

„Creşterea pieţei ţine şi de creşterea educaţiei financiare, de dezvoltarea creditelor şi de interesul oamenilor pentru a-şi cumpăra locuinţe. De asemenea, un lucru important este legat de demografie. Dacă ne uităm pe perspective de durată, pe un termen mediu şi lung în România, populaţia României îmbătrâneşte, deci cine vor fi cei care vor cumpăra asigurări de viaţă de acum înainte? Tinerii sunt mai puţini, pleacă din ţară, natalitatea este mai redusă, deci cum facem să creştem asigurările de viaţă, în condiţiile în care demografia nu ne ajută. Există o limită de vârstă până la care persoanele fizice pot să cumpere asigurări de viaţă şi cu acest ritm de îmbătrânire acest segment de piaţă se restrânge“, a explicat Violeta Ciurel în cadrul evenimentului ZF Bankers Summit 2022, în a treia zi dedicată exclusiv asigurărilor.

În acelaşi timp, ea a mai spus că inflaţia şi creşterea preţurilor la bunurile de consum care fac parte din coşul zilnic şi chiar pentru priorităţile pe termen mediu, creşterea preţurilor la materialele de construcţii care se transferă în creşterea preţurilor locuinţelor reprezintă un alt obstacol.