Romradiatoare, companie cu antrenorul Mircea Lucescu în acţionariat, anunţă o pierdere de 1,5 mil. lei în primele nouă luni, de la un profit de 1,4 mil. lei anul trecut

Autor: Eduard Ivanovici 04.11.2022

Romradiatoare Braşov (simbol bursier RRD), companie din acţionariatul căreia face parte antrenorul de fotbal Mircea Lucescu, a înregistrat o pierdere netă de 1,48 mil. lei între ianuarie şi septembrie 2022, în contextul unui profit de 1,4 mil. lei în aceeaşi perioadă din 2021.

Conform raportului financiar al producătorului de componente electrice, veniturile totale au ajuns la 22,2 mil. lei în primele nouă luni din an, de la 32,3 mil. lei, deci o scădere de 31%. Cheltuielile societăţii s-au redus cu 22,8%, de la 30,7 mil. lei la 23,7 mil. lei. „La data prezentului raport, situaţiile financiare sunt influenţate de efectele economice ale războiului din Ucraina şi de efectele crizei energetice.

Având în vedere structura pieţei de materii prime cu problemele specifice lanţurilor de aprovizionare şi distribuţia geografică a furnizorilor şi clienţilor noştri, evoluţia viitoare a societăţii va fi în continuare dependentă de aceşti factori”, se arată în raport. Societatea a fost influenţată negativ inclusiv de efectele liberalizării preţurilor la gaz şi energie electrică, care au generat creşteri substanţiale la toate materiile prime, cât şi de criza forţei de muncă, spun reprezentanţii Romradiatoare.

„Menţionăm că Romradiatoare nu a oprit fabricaţia, ne-am adaptat resursele astfel încât să putem onora comenzilor clienţilor, fără a produce pe stoc şi a bloca resursele financiare”, scrie compania. Acţiunile RRD sunt deţinute în proporţie de 77,5% de Transilvania Investments Alliance (TRANSI) şi 16,5% de Mircea Lucescu, restul reprezentând free float. Rulajul din ultima lună este de doar 152 de lei, acţiunile înregistrând o evoluţie liniară în acest timp. Compania are o capitalizare de 10,2 mil. lei, potrivit BVB.