Discounterul german Kik, intrat pe piaţa locală în urmă cu patru ani, îşi propune să ajungă anul acesta la 100 de magazine deschise la nivel naţional

Autor: Alexandra Matei 11.11.2022

paslar

Kik, discounterul german de modă şi produse pentru casă, intrat pe piaţa locală în 2018, a dezvoltat în cei patru ani de activitate o reţea de peste 70 de magazine la nivel naţional, iar până la finalul acestui an îşi propune să atingă pragul de 100 de magazine.

„Anul acesta marcăm patru ani de la deschiderea primului magazin Kik în România şi ne-am propus să încheiem 2022 cu o cifră rotundă de 100 de magazine operate. Este o realizare importantă pentru întreaga echipă, mai ales că cei patru ani au fost atipici şi cu provocări diverse care nu puteau fi prevăzute – de la pandemie la actualul context economic internaţional. Pentru 2023 rămânem ambiţioşi şi avem ca obiectiv principal consolidarea prezenţei noastre pe piaţa locală, atât în ceea ce priveşte numărul de noi magazine deschise, cât şi lansarea de noi formate de magazine, adaptate pieţei şi preferinţelor clienţilor români“, a spus pentru ZF Raluca Hartmann, director general al Kik România.