Putin ripostează: Rusia sancţionează aproximativ 200 de cetăţeni americani, inclusiv apropiaţi ai lui Biden

Autor: Mihai Draghici 12.11.2022

Administraţia de la Moscova a anunţat, vineri seară, aplicarea de interdicţii de călătorie pe teritoriul Rusiei pentru aproximativ 200 de oficiali politici din Statele Unite şi pentru rude apropiate ale preşedintelui Joseph Biden, ca reacţie la sancţiuni impuse de Washington.

Ministerul rus de Externe a anunţat interdicţii de călătorie pentru aproximativ 200 de cetăţeni americani, "ca reacţie la sancţiuni cu caracter personal impuse constant de Administraţia Biden".

Pe lista persoanelor sancţionate de Moscova figurează secretarul de presă al Preşedinţiei SUA, Karine Jean-Pierre, precum şi sora preşedintelui Biden, Valerie Biden Owens, şi doi fraţi ai acestuia, James Brian Biden şi Francis William Biden, potrivit agenţiei Reuters.

De asemenea, pe listă figurează "reprezentanţi ai autorităţilor şi ai membrilor Congresului, precum şi rudele lor apropiate, directori de companii din industria militară, experţi şi grupuri de presiune implicaţi în promovarea campaniei rusofobe şi în susţinerea regimului de la Kiev", precizează Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit site-ului american MSN.com.

Conform unor surse, printre persoanele sancţionate se numără secretarul american al Sănătăţii, Xavier Becerra, secretarul Agriculturii, Thomas James Vilsack, secretarul Educaţiei, Miguel Angel Cardona, subsecretarii Apărării Colin Hackett şi Ronald Moultrie, precum şi adjunctul secretarului Muncii, Martin Joseph Walsh.

Statele Unite, împreună cu Grupul G7 şi cu Uniunea Europeană au impus sancţiuni masive împotriva Rusiei din cauza războiului din Ucraina.