ZF Live. Oana Scarlat, CEO al Exec-Edu. Un manager tânăr caută programe de training din zona de wellbeing, de nutriţie, de managementul emoţiei. Piaţa de training creşte, dar nevoile se schimbă

Autor: Ramona Cornea 17.11.2022

♦ Patru generaţii de manageri se întâlnesc acum în multe din birourile din România, generaţii cu valori şi nevoi diferite, dar care reuşesc să comunice atâta timp cât scapă de tiparul „modelul meu este cel mai valoros.“

Noile generaţii de manageri pun pe primul preţ fericirea la locul de muncă, dincolo de creşterea în carieră şi dincolo de salariu, afirmă Oana Scarlat, CEO al Exec-Edu, o companie de training, coaching şi consultanţă.

„Acum, la birou se întâl­nesc patru generaţii de manageri, vorbim despre baby boomers, de generaţia X, generaţia Y şi generaţia Z, care acum, la 25-26-27 de ani, pot accede la poziţii manageriale. Ei sunt diferiţi pentru că s-au născut cu tehnologia, au fost prima generaţie cu adevărat liberă pentru că generaţia Y a purtat încă urmele educaţiei celor care au trăit în regimul comunist. Pot să spun că generaţia Z este prima generaţie cu adevărat liberă. Aşa cum arată studiile, ei pun pe primul preţ fericirea la locul de muncă, dincolo de creşterea în carieră, dincolo de salariu“, a spus Oana Scarlat în cadrul emisiunii de business ZF Live.

„Aşadar, ei nu mai sunt preocupaţi de a creşte ierarhic cu orice preţ, sunt mai inteligenţi emoţional şi mult mai preocupaţi de starea lor de bine decât cei de dinainte.“

Pentru Generaţia Z contează foarte mult acest echilibru între viaţa privată şi muncă, managerii din această generaţie sunt preocupaţi în a-şi menţine o stare de bine, pun foarte mult preţ pe acest lucru, spune ea.

„Nu în ultimul rând, pentru ei este important să existe un scop, să existe un <<de ce>> în spatele raţiunii muncii. Aşadar, ei se vor îndrepta către organizaţii care au acest scop bine definit, care au o viziune, ştiu încotro se îndreaptă şi care acordă atenţie şi zonei de responsabilitate socială şi din dimensiunii etice. Deci, acestea sunt repere pe care angajatorii trebuie să le ia în calcul pentru că este o nouă generaţie de lideri.“

Lucrul cu angajaţii şi managerii din Generaţia Z este o provocare, spune reprezentanta Exec-Edu, având în vedere că aceşti tineri sunt foarte pragmatici, nu mai au răbdare, vor să aibă acces foarte rapid la nişte soluţii pe care să le găsească la îndemână.

„Vor să lucreze remote, hibrid şi atunci şi modul de învăţare ar trebui să se adapteze la această formulă. Ei pun preţ foarte mult pe experienţă, dincolo de învăţarea în sine în sala de training şi în mediul remote. Noile generaţii sunt preocupate de învăţare şi asta spun şi studiile la nivel global. Un studiu LinkedIn spune că peste 94% dintre cei care au răspuns ar alege un angajator care este preocupat de dezvoltarea lor profesională şi personală. Ei pun preţ pe învăţare, dar trebuie să se lege cu obiectivele lor concrete.“

Dacă ne referim la ce programe de training îşi doresc tinerii manageri, ei pun mare preţ pe programele de wellbeing, se uită la programe care ţin atât de latura fizică, de corectarea posturii, de nutriţie, cât şi la programe care ţin de dezvoltarea lor personală, de managementul emoţiei, de mindfullness şi de educaţia financiară, spune Oana Scarlat.

„Pe de altă parte, să nu uităm că tot în contextul acesta post pandemic a făcut ca decalajul de competenţă să fie extraordinar de mare. Avem la ora actuală, în această generaţie, team leaderi care au fost promovaţi de pe poziţii de specialist care nu reuşesc să facă faţă acestui decalaj de competenţe şi au nevoie să deprindă rapid atât abilităţile manageriale de bază, cât şi teme care ţin de zona emoţională, de crearea unei culturi de coaching, de dezvoltarea rezilienţei, de dezvoltarea inteligenţei emoţionale şi, nu în ultimul rând, de dezvoltarea unui spirit agil“, explică ea.

O caracteristică foarte importantă a managerilor, spre deosebire de rolurile operaţionale, este să poată să gestioneze această lipsă de predictibilitate.Dacă angajatul are nevoie de siguranţă, liderul are nevoie să-şi dezvolte această abilitate de a gestiona impredictibilul cu care se confruntă la orice pas.

„Atunci, acestea sunt competenţele pe care ei le caută, realizând că a apărut acest decalaj foarte mare faţă de stilul tradiţional de lidership, de modul în care se făcea leadership în trecut şi noile modele de leadership, care acum sunt total diferite“, spune CEO-ul Exec-Edu.

În acest moment, ponderea serviciilor de training organizate Exec-Edu faţă în faţă este circa 70% - 80%. „Ponderea este în favoarea programelor pe care le organizăm la sediul companiilor. Momentan, aproximativ 70% - 80% dintre programele personalizate pe care le organizăm pentru companii se desfăşoară faţă în faţă, iar în programele Academiei de Management Exec-Edu, care sunt programe complexe, desfăşurate pe mai multe luni de zile, în mai multe arii ale managementului, modul de lucru este mixt, online şi faţă în faţă“, a concluzionat Oana Scarlat.