Bulgaria vrea să investească 88 milioane de euro în infrastructură de încărcare a maşinilor electrice

Autor: Catalina Apostoiu 16.11.2022

Bulgaria va construi infrastructură de încărcare pentru transportul ecologic prin intermediul a două programe cu o valoare totală de 172 milioane de leva (87,94 milioane de euro), a declarat ministerul bulgar al energiei pentru Seenews.

Primul program presupune construirea a peste 200 de staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice, iar al doilea priveşte construcţia a opt staţii de încărcare cu hidrogen pentru autovehicule din transportul public.