Peste 50% din vânzările de medicamente din primele nouă luni au trecut prin farmaciile independente şi minilanţuri. Peste 9,7 miliarde de lei au fost vânzările de medicamente înregistrate de minilanţuri şi farmaciile independente în primele nouă luni din an, într-o piaţă totală de aproape 19 mld. lei

Autor: Georgiana Mihalache 20.11.2022

Medicamentele eliberate în farmaciile indepen­den­te şi în mini­lanţuri în pri­mele nouă luni din an au „muşcat“ 51% din totalul vânzărilor de medicamente înregis­trat în perioada menţio­n­ată, potrivit datelor Cegedim, citate în ra­portul producătorului Antibiotice Iaşi.

Astfel, 9,7 miliarde de lei reprezintă  vânzările în far­maciile independente, ca­re sunt de altfel şi cele mai nume­roase. Alte 6,3 miliarde de lei au venit din lanţurile cu acoperire naţională (peste 33% din total ca pondere), iar restul de 15% vine din canalul de spitale.