ZF 24 de ani. Cristian Hostiuc, director editorial: Care a fost cel mai important an pentru mine din istoria ZF? 2003, pentru că atunci am văzut, după 5 ani în care am stat în fiecare zi cu securea deasupra capului, că ziarul, că ceea ce scriam noi, are o piaţă, are un viitor

Ziarul Financiar 17.11.2022

Când porneşti un business, o afacere, ai o idee, ai o viziune, încerci să pui pe picioare o strategie pentru a ajunge acolo unde ţi-ai imaginat, dar mă îndoiesc că ştii cum va arăta produsul tău după 24 de ani.

Când Adrian Sârbu şi-a imaginat Ziarul Financiar, înainte de lansarea lui în noiembrie 1998, ideea era că acest produs trebuia să devină vocea comunităţii de business din România, care la vremea respectivă aproape că nu exista. Clasa de business, care încerca să se formeze, trebuia să aibă o voce, trebuia să aibă un loc unde cineva să vorbească despre ceea ce face, despre investiţii, despre crearea de locuri de muncă, altele decât erau cele de dinainte, despre cum vor să transforme ceea ce părea că va fi o economie cenuşie, care nu va reuşi să ajungă niciodată Occidentul.

Nu ştiu dacă au fost mulţi cei care şi-au imaginat la finalul anilor ’90, când toată lumea credea că vom fi lăsaţi în afara Uniunii Europene şi a NATO, cum va arăta România, cum vor arăta businessul şi economia României astăzi. Şi într-un sens pozitiv, dar şi într-unul negativ. Pentru că prea puţini dintre noi credeam că peste 5-6 milioane de români vor pleca din ţară fie la muncă, fie de tot.

Când salariul mediu era de 100 de dolari, iar 400-500 de dolari, cât plătea ING Bank, unde toată lumea voia să lucreze, era un salariu extraordinar, nu puteai să-ţi imaginezi că astăzi cineva ar putea să refuze 1.500 de euro cu graţie.

Atunci exista un singur mall în Bucureşti – Bucureşti Mall, iar magazinele Unirea şi Cocor erau reperele de comerţ din Capitală. Astăzi nici nu mai ştim câte  malluri sunt în Bucureşti, şi tot sunt prea puţine, iar cele două magazine reper au decăzut, nefiind în stare să ţină pasul cu creşterea, ceea ce este un paradox.

De la un PIB de 30-40 de miliarde de dolari am ajuns la 280 de miliarde de dolari astăzi, cel mai bun an economic din istorie. Chiar dacă suntem la o inflaţie de 15%, tot suntem sub inflaţia de atunci, de 40%. Businessul românesc este extrem de polarizat, îndreptându-ne mai degrabă spre o economie sud-americană.

O dată pe an este bine să ne reamintim cum a fost atunci când s-a lansat Ziarul Financiar, în noiembrie 1998, pentru că an de an vin alte generaţii care nu ştiu cum a fost atunci şi de multe ori nici nu-i interesează, pentru că trăiesc prezentul. Pentru noi, cei care am fost de la începuturile Ziarului Financiar, este important să nu uităm această istorie.

Ziarul Financiar este oglinda destul de fidelă a businessului din România, am crescut odată cu el, am scăzut odată cu el, suntem parte din istoria lui.

Tema din acest an pentru ZF 24 de ani este legată de alegerea unui an care a fost important, cel puţin pentru mine. Am ales anul 2003, la 5 ani de la lansarea Ziarului Financiar, pentru faptul că atunci am realizat că suntem pe drumul cel bun, că începem să devenim vocea comunităţii de business din România. Primii 5 ani ai ziarului au fost extrem de grei şi am trăit tot timpul cu securea deasupra capului că nu vom reuşi. La finalul anilor ’90 eram o curiozitate pentru presa din România pentru că vorbeam şi scriam ceva inedit. Noi vorbeam cu patronii, mai târziu antreprenorii României, cu multinaţionalele care intrau pe piaţă despre investiţii, despre ceea ce vor să facă, despre ceea ce cred ei despre România.

De partea cealaltă, România era văzută ca o ţară eşuată, cu un viitor negru în faţă, mai ales după ce nu am fost primiţi în NATO în 1997, o ţară cu o economie pe care nu paria nimeni. Şansa noastră a fost că ne-am aflat acolo când au venit investiţiile străine care au reuşit să ridice economia. Cu ajutorul lor şi cu ajutorul antreprenorilor români, companiilor româneşti care s-au ridicat în anii care au urmat, care au supravieţuit anilor ’90, am reuşit să ajungem aici.

Pentru mine, anul 2003 a reprezentat luminiţa care se vedea la capătul unui tunel. Atunci am ştiut că am reuşit. A urmat o perioadă extraordinară de creştere în 2003-2008, după care a urmat o prăbuşire spectaculoasă în 2009-2011, după care a urmat din nou un deceniu de creştere. Am supravieţuit celebrului lockdown şi chiar am devenit mai puternici prin ceea ce am creat.

24 de ani de Ziarul Financiar înseamnă mult, foarte mult, dacă te uiţi înapoi. Dar parcă ar fi fost ieri.

La ZF 25 de ani vom încerca să ne imaginăm cum vor arăta următorii 25 de ani.

Până atunci, să marcăm cei 24 de ani ai Ziarului Financiar.