Dan Pavel, fondatorul Benvenuti, despre 2004

Ziarul Financiar 17.11.2022

Anul 2004 va rămâne puternic ancorat în memoria mea. De ce? Pentru că este anul în care am înfiinţat compania Benvenuti.

Pentru că a fost anul în care am decis să mă retrag din prima mea companie, Leonardo, unde eram asociat şi administrator, o firmă pe care am creat-o de la zero şi care, emoţional, era copilul meu. Decizia a fost foarte greu de luat şi pentru că noul proiect nu avea garanţii ferme de reuşită. Se pare că a fost o decizie foarte înţeleaptă, ţinând cont de evoluţia Benvenuti în cei 18 ani de viaţă.

Reuşita Benvenuti se datorează în primul rând echipei fabuloase de oameni pe care o am alături de mine şi căreia îi mulţumesc încă o dată. Consider că forţa unei companii constă în oamenii ei şi, mai ales, mă refer la oamenii stabili, ataşaţi de colegii lor, care se simt împliniţi şi relaxaţi şi care, acumulând experienţă, performează şi evoluează. Anii dificili, cum au fost 2009, 2020 şi 2021, ne-au ridicat la fileu noi provocări pe care a trebuit să le depăşim.

Au fost multe decizii noi care pot spune că au relansat businessul nostru, făcându-mă mai încrezător în viitor. Anul 2023 vă aduce multe noutăţi în magazinele Benvenuti şi Enzo Bertini.