Compania de logistică DP World investeşte 75 mil. dolari în două noi terminale în portul Constanţa

Autor: Laurentiu Cotu 19.11.2022

DP World, unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume, are în dezvoltare în portul Constanţa un  terminal RORO (Roll-On, Roll-Off - modul de încărcare/descărcare al navei) şi un terminal de project cargo, valoarea cumulată a investiţiei fiind de 75 milioane de dolari (fonduri proprii şi granturi europene). În prima fază a invetiţiei vor fi create 30 de locuri de muncă, urmând ca în faza a doua să mai fie angajaţi încă 50 de oameni. Compania a ajuns în prezent la aproximativ 600 de angajaţi în România şi investiţii cumulate de 120 mil. dolari în ultimii 18 ani.

’’Terminalul RORO va avea o suprafaţă de 7 hectare, cel cargo de 4,4 hectare, iar investiţia va include şi o clădire de birouri cu spaţii dedicate autorităţilor de control. Capacitatea va fi de 400 de sloturi de parcare camioane, cu volume anuale de 45.000 de unităţi în prima fază, până la 80.000 de unităţi pe an în faza a doua. Estimăm finalizarea proiectului în perioada iulie-septembrie 2023 şi începerea operaţiunilor în prima jumătate a anului viitor’’, au declarat oficialii DP World Constanţa.

În terminalul RORO (Roll-On, Roll-Off) camioanele şi semiremorcile intră şi ies pe roţi în navă. În cazul semiremorcilor sunt folosite capete tractor care se cuplează la remorcă şi o tractează în/din navă. Operaţiunile RORO sunt privite ca fiind printre cele mai puţin costisitoare din perspectiva clientului final, pentru că nu implică folosirea echipamentelor de manipulare. Pentru aceste operaţiuni nu este nevoie de macarale, ci doar de capete tractor care să încarce/descarce semiremorcile în/din navă, potrivit DP World.

’’Marea Neagră a rămas ultima mare din Europa în care transportul de tip RORO nu s-a dezvoltat încă, o posibilă cauză fiind lipsa unui terminal RORO dedicat în cel mai mare port al Mării Negre, portul Constanţa. Odată cu dezvoltarea acestui terminal există premisele ca el să evolueze într-un hub al transportului RORO în Marea Neagră, prin dezvoltarea unor rute către Turcia, în primă fază şi Georgia, într-o a doua fază’’, au mai spus oficialii DP World Constanţa.

Terminalul cargo este conceput pentru încărcarea/descărcarea mărfurilor agabaritice, care au volum şi greutate mari. Spre deosebire de celelalte terminale portuare (containere, mărfuri generale, cereale, RORO etc.) care manipulează mărfuri omogene din punctul de vedere al formei şi greutăţii, terminalele project cargo manipulează mărfuri neomogene, cu forme, volume şi greutăţi variate.

’’Terminalul pe care îl avem în construcţie va permite presiuni de până la 22/tone/mp, ceea ce este dublul celei mai puternice platforme existente în portul Constanţa, care permite până la 11 tone/mp. Este primul de acest fel din România, care va permite manipularea unor obiecte cu volume de până în 1.000 de tone. Totodată, investiţia va permite deschiderea portului Constanţa către segmente de clienţi noi, precum cei din industria petrolieră, off-shore sau industria energetică’’, au transmis reprezentanţii DP World Constanţa. La capacitate maximă, terminalul DP World din Constanţa poate procesa 1.000.000 de containere pe an. DP World Constanţa şi-a prelungit contractul de concesiune cu Administraţia Porturilor Maritime Constanţa până în anul 2049.

Începând cu anul 2004, DP World a investit peste 120 de milioane de dolari în operaţiunile sale din România, conectând astfel ţara noastră, prin nave, camioane şi trenuri în special cu Europa şi Asia Centrală, dar nu numai. DP World este o companie care angajează peste 100.000 de oameni în peste 70 de ţări. În portul Constanţa operează cel mai mare terminal maritim de la Marea Neagră, cu o echipă de aproximativ 600 de oameni, care au procesat până acum peste 6.000 de nave de transport. Cu peste 20.000 de trenuri de transport containere procesate până în prezent, DP World este lider în domeniul operării şi logisticii transporturilor containerizate în România.

Luna trecută, DP World, care deţine şi termi­nalul Constanţa South Container Terminal, a anunţat că a  finalizat aproximativ 50% din proiectul terminalului intermodal de la Decea, lângă municipiul Aiud, care va conecta zona centrală a ţării cu portul Constanţa. Terminalul DP World va fi localizat în Aiud Intermodal Park România, investiţie realizată de către dezvoltatorul belgian ILD. Costul final al proiectului va depăşi 20 mil. euro, de la 15 mil. euro valoarea iniţială.

Parcul logistic în care se află terminalul va avea o suprafaţă totală de 180.000 de metri pătraţi. Hub-ul de lângă Aiud va conecta mult mai uşor producătorii şi exportatorii din zona Transilvaniei de Marea Neagră, Marea Nordului şi Marea Adriatică, precum şi de restul Europei continentale, prin transport pe calea ferată. Terminalul va beneficia de acces direct la autostrada A10 şi va dezvolta propria infrastructură feroviară, conectată la hub-urile importante din toată Europa.