Proiect european de 21 mil. lei pentru modernizarea iluminatului public în municipiul Zalău

Autor: Laurentiu Cotu 16.11.2022

Primăria municpiului Zalău a finalizat implementarea unui proiect european de 21 mil. lei (4,2 mil. euro), TVA inclus, pentru modernizarea şi extinderea sistemului de iluminat public. Proiectul a fost finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 3 - Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1.

În urma lucrărilor realizate s-a modernizat şi eficientizat sistemul de iluminat public stradal din municipiul Zalău prin montarea a 737 de stâlpi şi 1.060 de corpuri de iluminat, iar mai multe treceri de pietoni au fost iluminate, după ce s-au montat alţi 62 de stâlpi. Totodată, consumul de energie electrică va scădea cu minin 44% faţă de situaţia actuală pe cele 22 de străzi cuprinse în proiect, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Zalău.