Claudiu Necşulescu, proprietarul Jidvei, despre anul 2007

Ziarul Financiar 17.11.2022

Anul 2007, anul integrării României în Uniunea Europeană, este un moment important pentru procesul de transformare a economiei locale într-o economie de piaţă autentică. Împreună cu echipa managerială, am elaborat atunci un proiect de dezvoltare pe termen mediu şi lung, având ca finalitate poziţionarea Jidvei pe primul loc în topul producătorilor de vin din ţara noastră. Menţionez că, în viziunea noastră, producător de vin este cel care obţine vinuri doar din strugurii produşi în propriile plantaţii viticole, ceilalţi putând fi definiţi drept comercianţi de vinuri sau prestatori de servicii. Pregătirea şi implementarea acestui proiect a presupus o implicare puternică din partea echipei şi în ciuda multiplelor provocări, a fost o reuşită.

Dezvoltările şi proiectele implementate pe termen mediu sunt importante deoarece asigură o coeziune în jurul dezideratului final propus. Au fost obligatorii seriozitatea şi aprofundarea mecanismelor pentru o economie de piaţă autentică. Cred că din acest proiect am învăţat că problemele care apar pe parcurs îşi găsesc rezolvarea prin abordări bazate pe analiză şi prin decizii îndrăzneţe. A avea curajul de a face primul pas, chiar şi atunci când riscurile asumate par a fi foarte mari, este esenţial în construirea unui business de anvergură.

Bineînţeles că este aproape imposibil să se repete unicitatea momentului din 2007, dar faptul că am finalizat proiectul început acum peste 15 ani şi că am avut rezultatele dorite ne-a determinat să lucrăm la cel de-al doilea mare pas - acela de a atinge gradul de sustenabilitate totală a întregului Grup Jidvei, având în vedere şi contextul actual. Astăzi, suntem mult mai bine structuraţi, din punct de vedere organizaţional şi al top managementului, desigur şi datorită fiicelor mele, Ana şi Maria, care sunt implicate în business. Am convingerea că vom reuşi să ducem la bun sfârşit şi acest proiect deoarece Jidvei înseamnă mai mult decât un business, înseamnă heritage, respect pentru viţa-de-vie şi arta vinului, respect pentru comunitatea din care facem parte şi pentru toţi iubitorii de vin. Filosofia noastră de dezvoltare depăşeşte viziunea de pe piaţa actuală asupra a ceea ce este un mare producător de vin.

Fiecare an are amprenta lui, cu provocări şi reuşite, dar aşa cum îmi spunea tatăl meu - „Întotdeauna uită-te înainte”. Cred că acesta este şi motto-ul Grupului Jidvei.