Preşedintele Lula refuză să „judece” alegerea Qatarului pentru CM şi crede în victoria Braziliei

Autor: Laura Buciu 19.11.2022

Preşedintele ales al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva, a declarat că este prea târziu pentru a „judeca” alegerea Qatarului pentru organizarea Cupei Mondiale de Fotbal, care începe duminică şi a mai spus că el crede în victoria reprezentativei ţării sale, potrivit News in France.

„Nu ştiu care a fost criteriul pentru alegerea Qatarului. Oricum, nu depinde de noi să judecăm criteriile. Alegerea este făcută, este decisă”, a declarat Luiz Inacio Lula da Silva, la Lisabona, după o întâlnire cu premierul Antonio Costa. „Selecţionerii au fost chemaţi, au început să se antreneze. Ceea ce ne dorim este ca jucătorii să joace bine pentru a ne oferi tuturor un spectacol”.

De la desemnarea de la sfârşitul anului 2010 pentru a organiza Campionatul Mondial de Fotbal, în detrimentul Statelor Unite, Qatar a fost ţinta a numeroase critici: acuzaţii de corupţie pentru a câştiga, soarta lucrătorilor migranţi, respectarea drepturilor femeilor şi persoanelor LGBTQ+, impactul turneului asupra mediului.

Pe plan sportiv, preşedintele ales al Braziliei a declarat că el crede „sincer” şi „cu umilinţă” în şansele ţării sale de a câştiga turneul.

„După douăzeci de ani, este timpul ca Brazilia să fie din nou campioană mondială”, a declarat el în timpul unei conferinţe de presă alături de premierul portughez. „În primul rând pentru că unele selecţionate importante nu merg bine. În al doilea rând, pentru că o ţară cvadruplă campioană nu merge, şi anume Italia. În al treilea rând, pentru că Cristiano Ronaldo nu mai joacă ca acum cincisprezece ani”, a mai spus preşedintele ales al Braziliei, făcându-l pe Antonio Costa să zâmbească.

La rândul său, şeful guvernului portughez a ţinut să facă distincţia între sprijinul pentru echipa Portugaliei şi considerentele politice privind ţara gazdă a Cupei Mondiale. „Când vom merge acolo, cu siguranţă nu vom merge pentru a susţine regimul din Qatar, încălcarea drepturilor omului în Qatar sau discriminarea femeilor în Qatar. Nu, vom susţine echipa naţională”, declarat Costa.