Urmează Gala ZF 24 de ani. Ce mesaje au transmis invitaţii speciali la galele anterioare? Cine va fi mesagerul din acest an?

Autor: Alina-Elena Vasiliu 22.11.2022

♦ În 2022, invitatul special este Ian Goldin, profesor la catedra de Globalizare şi Dezvoltare a Universităţii Oxford din Anglia.

„Companiile româneşti trebuie să devină multinaţionale pentru ca economia să devină una a sediilor centrale, în locul uneia de producţie“, a spus Gabor Hunya – cercetător la Viena Institute for International Economic Studies, la gala ZF din 2021.

Cu doi ani în urmă, Witold Orlowski – specialist polonez în economie est-europeană, spunea, tot în cadrul galei ZF, că „trebuie să construim companiile noastre, trebuie să construim companii domestice puternice cu care să concurăm în piaţa companiilor străine“.

Adrian Wooldridge – editorialist cu vechime al revistei economice The Economist, puncta, la gala din 2018, că „lumea oferă oportunităţi imense pentru pieţele emergente, inclusiv în Europa de Est“, iar Andreas Treichl – CEO-ul grupului bancar austriac Erste spunea, în 2017, că „România mai are nevoie de un singur lucru pentru a deveni mai bună: schimbarea“.

Sunt doar câteva dintre mesajele transmise invitaţii speciali ai galelor ZF din ultimii ani. Philip Stephens – editorialist şi comentator politic principal la Financial Times, şi Paul Donovan – senior global economist la banca elveţiană de investiţii UBS (2016), Jan Rostowski – fostul ministru de finanţe al Poloniei (2014), Michel Camdessus – director general şi preşedinte al Consiliului Executiv al Fondului Monetar Internaţional (2013), Wolfgang Münchau – analist Financial Times (2011) se numără printre invitaţii din anii anteriori.

În 2022, invitatul special este Ian Goldin, profesor la catedra de Globalizare şi Dezvoltare a Universităţii Oxford din Anglia. De la el vom încerca să aflăm cum va arăta lumea occidentală după actuala criză economică şi politică globală, unde se va situa România şi cum poate să profite de schimbările politice, sociale, economice şi militare care vor veni.

În perioada 2003-2006, Ian Goldin a fost vicepre­şedinte al Băncii Mondiale, anterior deţinând poziţia de director pentru politica de dezvoltare în cadrul băncii.

Gala ZF care va avea loc pe 24 noiembrie 2022 este a 19-a gală a Ziarului Financiar şi cel mai important eveniment de business din România. Evenimentul aniversar este şi ocazia cu care, an, de an, Ziarul Financiar lansează catalogul celor mai valoroase companii din România.