Bursa de la Bucureşti, declin de 1% prin prisma indicelui BET: Banca Transilvania şi Electrica scad cu 3%, respectiv 4%. Evoluţii pozitive pe bursele europene

Autor: Eduard Ivanovici 22.11.2022

BET, indicele de referinţă al Bursei de Valori Bucureşti, cobora cu 1,1% cu o oră şi jumătate înainte de închiderea şedinţei de tranzacţionare de astăzi, 22 noiembrie şi ajungea la un declin de 11% anul acesta, conform datelor BVB.

De altfel, fiecare indice de la BVB era pe minus, de la 0,32% pentru indicele companiilor din energie BET-BG la 0,5% pentru indicele consultativ BETAeRO. Lichiditatea pe segmentul de acţiuni era de 15 milioane de lei, în linie cu media ultimelor 10 sesiuni de trading.

Evoluţia înregistrată de BET era influenţată de dinamica Banca Transilvania (TLV) şi Electrica (EL), companii ale căror acţiuni coborau cu 3%, respectiv 4,1%. Doar cinci societăţi incluse în BET afişau creşteri: Alro Slatina (ALR), Conpet (COTE), MedLife (M), OMV Petrom (SNP) şi Sphera Franchise Group (SFG).

În vestul Europei, benchmark-ul londonez FTSE 100 creştea cu 0,6%, iar CAC 40 din Paris urca cu 0,3%. Indicele paneuropean Stoxx 600 era pe plus cu 0,6%, iar WIG20 din Varşovia avea un avans de 2,2%. La Budapesta, indicele BUX se aprecia cu 1,6%.