Supliment Top Employers. Salariul, un factor important în competitivitatea angajatorilor. Cum se pregătesc companiile pentru lupta cu inflaţia în anul care vine

Autor: Ramona Cornea 25.11.2022

♦ „În contextul actualelor creşteri de preţuri şi al concurenţei de pe piaţa muncii, observăm creşteri salariale planificate pe majoritatea industriilor pentru anul următor“ ♦ Majoritatea companiilor nu vor avea puterea să ofere creşteri de salarii pentru a acoperi inflaţia, însă vor încerca să compenseze diferenţa cu o serie de beneficii pentru angajaţi ♦ „Anul acesta, rata inflaţiei a fost mai mare decât creşterile salariale acordate chiar şi în cele mai competitive industrii, cum ar fi IT-ul“.

Un angajat român are un salariu care ajunge în medie la 4.000 de lei net pe lună, adică circa 800 de euro, după cum arată datele de Institutul Naţional de Statistică. Luna septembrie a venit cu o surpriză în ceea ce priveşte industriile cu cele mai mari salarii de pe piaţa locală după ce industria de IT nu a mai fost vedeta.

Astfel, sectorul de fabricare a produ­selor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului a trecut pe primul loc în clasamentul celor mai bine plătite industrii din România, cu o medie a salariului net de aproape 16.100 de lei, urmat de extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, cu circa 12.600 de lei net pe lună. Industria de IT s-a clasat pe a treia poziţie în top, cu o medie a salariului net lunar de circa 9.700 de lei.

Anul acesta, angajatorii au fost nevoiţi să ţină pasul cu un ritm de creştere alert al preţurilor. În România, rata inflaţiei a crescut aproape în fiecare lună a acestui an, iar creşterile salariale au fost de multe ori înghiţite de creşterile de preţuri. Unele industrii s-au descurcat mai bine din acest punct de vedere, însă multe nu au ţinut pasul.

Companiile încearcă să ţină pasul cu inflaţia, însă puţine reuşesc, spune Sorina Faier, managing partner al com­paniei de recrutare Elite Searchers.

„Creşteri salariale au existat anul acesta şi vor fi cu siguranţă şi în 2023, dar, din păcate, angajaţii nu vor simţi neapărat aceste creşteri, având în vedere că multe costuri depăşesc pro­centul creşterii salariale. Majo­ri­tatea companiilor nu vor avea puterea să ofere creşteri de salarii pentru a aco­peri inflaţia, însă vor încerca să com­penseze diferenţa cu o serie de be­neficii pentru angajaţi“, a explicat ea.

Oana Botolan Datki, country manager al CTeam, companie de consultanţă în domeniul resurselor umane, spune că angajatorii iau întotdeauna mai mulţi factori în calcul în momentul bugetarii creşterilor salariale anuale, nu doar rata inflaţiei.

„Sigur că performanţa companiei şi trendul pieţei specifice sunt principalii factori, iar inflaţia a fost un factor luat în calcul de fiecare dat, dar asta nu înseamnă că restul criteriilor vor permite acordarea de creşteri salariale care să depăşească considerabil rata de creştere a inflaţiei – iar acest lucru este valabil în absolut toate ţările. Din păcate, anul acesta, rata inflaţiei a fost mai mare decât creşterile salariale acordate chiar şi în cele mai competitive industrii, cum ar fi IT-ul“, a detaliat reprezentanta CTeam.

Raluca Pârvu, business manager al BPI România, companie de consultanţă în management şi resurse umane, afirmă că evoluţia salariilor din 2022 a ţinut cont de rata inflaţiei, fără a o depăşi totuşi.

„Conform unui studiu salarial recent, salariile brute din companiile private au crescut în medie cu 12%, acesta fiind cel mai mare nivel din ultimii cinci ani. Totuşi, observăm că această creştere medie nu a acoperit decât parţial inflaţia şi că sunt variaţii mari între industrii“, spune ea.

Sorina Donisa, CEO-ul companiei de recrutare în regim temporar APT Prohuman, este de părere că firmele bugetează majorări salariale care iau în considerare şi factorul inflaţie, însă procentele de creştere nu au cum să o acopere în întregime.

„De aici şi dificultatea de atragere a talentelor ceea ce a determinat companiile şi consultanţii în recrutare să fie cât mai creativi şi deschişi în a identifica metode noi de sourcing. Aceste provocări afectează toate industriile şi în funcţie de câtă flexibilitate dau dovada angajatorii, se adaptează mai uşor la această perioadă“, completează CEO-ul APT Prohuman.

Oana Popescu, managing director al companiilor de resurse umane Humangest România şi IHM Total Consult, spune că, în contextul actualelor creşteri de preţuri şi a concurenţei de pe piaţa muncii, observă creşteri salariale planificate pe majoritatea industriilor pentru anul următor.

„În funcţie de poziţie, experienţă şi concurenţa din piaţă, majorările de anul următor pot pleca de la a fi în linie cu inflaţia până creşteri cu procente consistente. Cele mai mari salarii avem în momentul de faţă în IT, petrol / gaze, construcţii şi telecom şi ne aşteptăm ca cele mai mari creşteri salariale să vină tot în aceste domenii“, explică ea.