Urmează Gala ZF 24 de ani joi, 24 noiembrie, ora 19.00. Ce spunea Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la gala care marca zece ani de existenţă a Ziarului Financiar?

Autor: Alina-Elena Vasiliu 23.11.2022

♦ Peste 600 de oameni de afaceri, manageri şi oficiali ai instituţiilor statului au dezbătut în noiembrie 2008 contextul economic în care România, Europa şi lumea întreagă se aflau în acel moment.

Anul 2008, un an de răscruce pentru economia românească, dar şi mondială, era prilejul aniversării a zece ani de la prima apariţie print a Ziarului Financiar.

Astăzi, un alt moment de cotitură se arată pentru economie şi pentru business, într-o lume postpande­mică, într-un con­text militar dificil la graniţă şi cu o inflaţie galopantă.

Peste 600 de oameni de afaceri, manageri şi oficiali ai instituţiilor sta­tului au dezbătut în noiembrie 2008 contextul economic în care România, Europa şi lumea întreagă se aflau în acel moment. „Momentul actual este, fără îndoială, unul critic, iar ajustarea cererii interne nu poate să întârzie. Nu doresc să dramatizez lucrurile şi nici să trag un semnal de alarmă nejus­tificat. Fie vom realiza o ateri­zare lină prin politici înţelepte pe plan intern, fie ajustarea va fi indusă din afară, de piaţa de capital externă, iar atunci nu va mai fi nici lină, nici de pro­porţii rezonabile. Condiţiile externe nu lasă prea mult timp pentru ezitări“, spunea în noiembrie 2008 Mugur Isărescu la gala aniversară ZF 10 ani.

În anul 2008, în care primii fiori ai crizei economice abia îşi făceau simţită prezenţa, gala ZF aducea într-un singur loc nume grele din busi­nessul local.

Printre invitaţi se regă­seau Ion Ţiriac, cel mai cunoscut om de afaceri român, Dinu Patriciu, cel care a cumpărat businessul Rompetrol de la statul român şi l-a vândut ulterior către kazahii de la KazMunayGas, Mariana Gheorghe, la acea vreme CEO al Petrom, Florin Talpeş, fondatorul furnizorului de soluţii de securitate IT BitDefender şi alţii.

Gala ZF care va avea loc pe 24 noiembrie 2022 este a 19-a gală a Ziarului Financiar şi cel mai important eveniment de business din România. Evenimentul aniversar este şi ocazia cu care an de an Ziarul Financiar lansează catalogul celor mai valoroase companii din România, realizat împreună cu casa de investiţii Capital Partners, fondată de Doru Lionăchescu. Din 2006, acest produs editorial a continuat să fie publicat an de an.