Mihai Tecău, CEO Omniasig, despre anul 2021

Ziarul Financiar 23.11.2022

Anul 2020 a fost o provocare pentru noi toţi, o perioadă de mobilizare majoră, în care am fost nevoiţi să ne adaptăm rapid la situaţii atipice, iar viteza de reacţie a fost vitală pentru asigurarea continuităţii activităţii. Am experimentat un nou mod de lucru, iar asigurările au devenit uşor accesibile în mediul digital. Pandemia de COVID-19 ne-a forţat să accelerăm vizibil unele procese şi operaţiuni de digitalizare care erau deja iniţiate de noi şi care au fost posibile într-un timp mult mai scurt.

A fost un an în care, uitându-ne în urmă, putem spune că am reacţionat ferm, prompt, cu încredere, profesionalism şi cu un puternic simţ al datoriei sociale la toate situaţiile noi cu care ne-am confruntat. Rezultatele pe care le-am înregistrat la acel final de an au validat dedicarea noastră faţă de toate părţile care consolidează OMNIASIG, anume angajaţii, clienţii, partenerii şi furnizorii noştri, cu care am dezvoltat relaţii de încredere, colaborări pe termen lung, întărind astfel şi mai mult legăturile cu toţi aceştia. Am înţeles cât de important este ca partenerii şi clienţii să se simtă în siguranţă alături de noi atunci când un eveniment neprevăzut, de o asemenea amploare, ne tulbură rutina normală.

Astfel, am păstrat o atitudine flexibilă, dar fermă în faţa unui eveniment neaşteptat şi am descoperit şi implementat soluţii inovatoare şi specific adaptate momentului atât de ieşit din comun, pentru a rămâne aproape de stakeholderii OMNIASIG. Anul 2020 a demonstrat că oricând se poate întâmpla ceea ce este de neimaginat până la un moment dat, dar ne-am adaptat şi am răspuns acestei provocări prin acţiuni concrete: dezvoltarea şi digitalizarea end-to-end a accesului la serviciile medicale acoperite de poliţa OMNI+ creşterea varietăţii noastre de produse şi servicii digitale în contextul pandemiei, aducând o serie de inovaţii, inclusiv inspecţiile de risc pentru poliţele CASCO şi evaluarea video a daunelor fără a fi nevoie ca asiguratul să se deplaseze, precum şi achiziţionarea sau reînnoirea unei asigurări online, prin telefon sau prin e-mail; implicarea în programele de donaţii pentru a contribui la furnizarea de echipamente medicale pentru spitalele de stat şi pentru a oferi condiţii optime de tratament, continuând şi în anul 2021, în special ajutând comunităţile  defavorizate prin campania OMNIASIG pentru MAI BINE.

Privind în retrospectivă, dar cu precauţie pentru viitor, am fost şi vom fi întotdeauna un partener de încredere pentru clienţi, parteneri, comunitate, precum şi acţionari, continuând procesul de dezvoltare a serviciilor şi produselor noastre, prioritizând siguranţa oamenilor şi viteza de reacţie în fiecare acţiune pe care o planificăm şi o implementăm.