Ritmul restructurării în bănci încetineşte, în timp ce profiturile ating niveluri record. Doar 88 de sucursale s-au închis în ultimul an, în timp ce numărul bancherilor este mai mare cu 82 faţă de septembrie 2021

Autor: Claudia Medrega 24.11.2022

Băncile de pe piaţa românească au ajuns să aibă la sfârşitul primelor 9 luni din 2022 un număr de 51.795 de angajaţi, în timp ce numărul sucursalelor a coborât la 3.607 Pe parcursul întregului an 2021, un număr de 180 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise şi 1.011 de salariaţi au plecat din sistem Faţă de 2008 se observă că mai mult de un sfert dintre bancheri au plecat din bănci şi circa 45% dintre sucursale s-au închis.

Un număr de 88 de sucursale şi agenţii bancare s-au închis în ultimul an, în timp ce numărul angajaţilor este mai mare cu 82 comparativ cu situaţia de la sfârşitul primelor 9 luni din 2021, ritmul restructurării în bănci încetinind în ultimul an, după cum reiese din datele BNR.

Comparativ, între 9 luni din 2020 şi 9 luni din 2021 un număr de 1.044 de sala­riaţi au plecat din sistemul bancar românesc şi 184 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise. Iar între 9 luni/2019 şi 9 luni/2020 un număr de 198 de sucursale bancare şi-au închis porţile şi 151 de bancheri au părăsit acest domeniu, potrivit BNR.

Restructurarea sistemului bancar a continuat în acest an, însă într-un ritm mai lent, după ce accelerase în 2020 şi 2021 în contextul pandemiei de COVID-19, băncile care activează pe piaţa românească ajungând să aibă la sfârşitul primelor 9 luni din 2022 un număr de 51.795 de angajaţi, în timp ce numărul sucursalelor a coborât la 3.607.