ZF IT GENERATION. Start-up Update. Natalia Lepădatu, cofondatoare DigiSinergy – soluţii pentru automatizarea proceselor de business: Estimăm o creştere de 60% a afacerilor pentru final de an. Acum ne axăm pe o suită de soluţii integrate pentru antreprenori

Autor: Ioana Nita 25.11.2022

♦ DigiSinergy a investit anul acesta 600.000 euro în dezoltare unei soluţii noi, de tip ERP-CRM.

Compania locală DigiSinergy, specializată în dezvoltarea de soluţii software pentru automatizarea proceselor de business ale IMM-urilor, estimează că va încheia anul acesta cu o creştere de 60% a cifrei de afaceri faţă de 2021 – primul an de funcţionare al său. Compania DigiSinergy a fost înfiinţată în iunie anul trecut, ca parte din grupul Producton, iar până acum a investit în dezvoltarea unei suite de produse menite să automatizeze procesele de business din cadrul IMM-urilor, cea mai recentă fiind soluţia de tip ERP-CRM numită Dynamic Sales pentru care a alocat în total resurse de 600.000 euro anul acesta.

„Noutatea anului pentru noi este o soluţie de tip cloud privat, bazată pe tehnologie RPA (Robotic Process Automation – n. red.) şi inteligenţă artificială de tip ERP-CRM care înglobează întreaga suită pe care noi o furnizăm într-o singură umbrelă, astfel încât, în momentul în care mergem la un client să instalăm soluţiile de digitalizare, să putem să oferim fiecare părticică şi fiecare pas din procesul necesar de digitalizare“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Natalia Lepădatu, cofon­datoare a companiei DigiSinergy. Ea a explicat că noua soluţie de tip ERP-CRM automatizează practic procesele operaţionale din back-office.

„Pentru a face un pas în spate, o să explic un pic partea de construcţie de business. Avem partea de front-office pentru că, chiar dacă nu suntem în bancă, există servicii de tip front-office, cu alte cuvinte, serviciile care au contact cu clientul. În schimb, majoritatea operaţiunilor se desfăşoară în back-office.“

„Soluţia noastră vine să automatizeze 90% din operaţiunile care sunt în back-office, adică partea de aprovizionare şi managementul furnizorilor, partea de plăţi a furnizorilor, astfel încât să poţi să optimizezi şi partea de cashflow, partea de plăţi ale salariilor, managementul resurselor şi aşa mai departe. Sunt doar câteva exemple din întreaga suită de activităţi care pot fi automatizate. Toate aceste activităţi în acest moment sunt făcute deja de către operatorii umani, angajaţi ai business-urilori şi ce ne propunem noi este să venim în întâmpinarea lor şi să dăm valoare muncii, astfel încât operatorul uman să contribuie la calitatea serviciilor pe care compania o oferă clienţilor săi. Cum facem acest lucru? Luându-le şi degrevându-i de «task-urile» repetitive care nu sunt satisfăcătoare şi nu aduc vreo împlinire. În plus, putem să strecurăm şi nişte erori care uneori sunt destul de costisitoare pentru business-uri.“

Diferenţiatorul DigiSinergy pe piaţa locală a soluţiilor software de tip ERP-CRM este faptul că produsele sale sunt create pe baza tehnologiei RPA şi inteligenţă artificială, astfel încât acestea să se adapteze uşor la orice fel de schimbări din piaţă.

„Sunt mai mulţi roboţi software, pentru că noutatea cu care venim noi faţă de o altă soluţie de tip ERP care există în acest moment pe piaţă este tehnologia pe care este dezvoltată, pentru că este o tehnologie pregătită pentru viitor. Aceşti roboţi care vin să automatizeze aceste proceduri vor putea să înveţe din activitatea operatorului uman şi să se auto-îmbunătăţească, dar să fie şi pregătiţi pentru noi cerinţe de care nici business-urile nu sunt conştiente în acest moment. Una din aceste un exemplu relevant în acest sens ar fi această nouă cerinţă de integrare e-factura“, a punctat Natalia Lepădatu.

Anul trecut, compania s-a axat pe comercializarea soluţiei dezvoltate pentru procesarea automată a facturilor, la care s-au adăugat şi alte soluţii conexe.

„Aplicaţia InvOn, despre care am vorbit anul trecut este foarte folosită în segmentul de contabilitate. Sunt foarte multe companii care au realizat că partea de introducere de facturi este una foarte consumatoare de timp şi resurse şi nu aduce nicio valoare adăugată, iar nevoia unui client de contabilitate este de a primi şi consultanţă financiară -  să vedem cum este acel business, nu doar să introducem facturile şi atunci, automatizând aceste părţi, putem să dăm şi nişte sfaturi relevante clienţilor noştri“, a menţionat cofondatoarea DigiSinergy, adăugând faptul că în portofoliul companiei sunt şi alte soluţii pe lângă soluţia InvOn.

„Am mai dezvoltat de exemplu şi soluţia CashOn, care se ocupă cu managementul plăţilor şi soluţia BankOn, care reconciliază extrasele bancare. Ne-am dorit să ne stabilizăm cu aceste soluţii şi să ne mutăm atenţia către partea integrată a acestor aplicaţii şi să promovăm în piaţă mai degrabă toată suita.“