Oficialii ucraineni avertizează: Jumătate din Kiev rămâne fără curent electric

Autor: Dorin Oancea 25.11.2022

Aproximativ 50% din capitala Ucrainei, Kiev, rămâne fără curent electric vineri dimineaţă, în urma loviturilor ruseşti asupra infrastructurii critice care au dus la întreruperi generalizate de energie electrică, potrivit autorităţilor ucrainene.

Administraţia militară a oraşului Kiev a declarat pe Telegram că alimentarea că apă a fost complet restabilită şi că echipele de urgenţă lucrează rapid pentru a restabili căldura în oraş.

Instituţia a adăugat că "de îndată ce sistemul energetic se va stabiliza, comunicaţiile vor apărea în toate cartierele din Kiev", după ce întreruperile de curent au afectat reţelele de telefonie mobilă.

Faptul că Rusia a vizat miercuri infrastructura critică a dus la oprirea temporară a majorităţii centralelor electrice din Ucraina şi a lăsat majoritatea oamenilor fără electricitate. Forţele armate ucrainene au declarat că 70 de rachete ruseşti au fost lansate miercuri după-amiază şi 51 au fost doborâte, împreună cu cinci drone de atac.