(P) Microsoft Ignite Spotlight on Romania: un nou nume şi o nouă perspectivă asupra transformării digitale

Autor: Publicitate 28.11.2022

Evenimentul Microsoft Tech Day, devenit unul cu tradiţie pentru piaţa locală de IT, devine Microsoft Ignite – Spotlight on Romania şi îşi propune să aducă o nouă perspectivă asupra transformării digitale. An de an, experţi din cadrul companiei şi reprezentanţi ai partenerilor săi de afaceri aduc în atenţia participanţilor cele mai importante noutăţi  în dezvoltarea de soluţii şi tehnologii digitale pentru diferite industrii, cu accent pe contribuţia pe care dezvoltatorii români de software o au în dezvoltarea stabilă a organizaţiilor.

România este prima ţară din Europa de Est aleasă pentru a găzdui un eveniment local Ignite (cel mai important eveniment anual organizat la nivel global de companie şi dedicat dezvoltatorilor şi profesioniştilor din IT). Acesta va avea loc în format fizic, pe data de 8 decembrie, la Nord Events Center by Globalworth din Bucureşti, iar accesul va fi gratuit, pe baza înregistrării pe site-ul evenimentului. Participanţii la eveniment vor afla de la  experţi în domeniul IT şi reprezentanţi ai Microsoft despre  modalităţile prin care pot să accelereze inovaţia şi să creeze produse cu impact global real, utilizând tehnologia şi resursele din Microsoft Azure. Totodată, vor putea să se perfecţioneze, să îşi îmbogăţească toate cunoştinţele şi să afle care sunt cele mai recente inovaţii din domeniu.

"Microsoft Ignite – Spotlight on Romania este platforma potrivită pentru a descoperi oportunităţile create de tehnologia adusă de Microsoft în România. Tehnologia a schimbat şi va continua să schimbe lumea, iar noi trebuie să valorificăm potenţialul local de care dispunem. În România există peste 30.000 de start-up-uri şi companii IT, precum şi a doua cea mai mare comunitate de dezvoltatori software din CEE, iar Microsoft susţine de mulţi ani dezvoltarea acestor ecosisteme vibrante. Digitalizarea este alimentată de date, de accesul la resurse din sfera de cloud şi de potenţialul tehnologiilor avansate, precum inteligenţa artificială sau machine learning. Deschidem această platformă către comunitatea locală de IT şi îi invităm să descoperim împreună modalităţile prin care dezvoltatorii de software îşi pot transforma ideile în inovaţii care să aibă un impact real atât la nivel regional, cât şi global", declară Bogdan Putinică, General Manager al Microsoft România.  

Alături de  Bogdan Putinică şi Daniel Rusen – Directorul de Marketing şi Operaţiuni al companiei, care va vorbi despre importanţa proceselor de transformare digitală pentru scalarea companiilor, vor mai urca pe scenă şi numeroşi experţi care vor analiza, alături de participanţi, cele mai noi tehnologii, instrumente şi aplicaţii de inteligenţă artificială şi management de date, în cadrul celor trei teme principale ale evenimentului:

În cadrul acestei  sesiuni vor vorbi  Alex Mang (Microsoft Regional Director, Microsoft Azure MVP, CEO KeyTicket Solutions), Radu Vunvulea (Microsoft Regional Director, Microsoft Azure MVP, Group Head of Cloud, Endava), Mihai Tătăran (Microsoft Regional Director, Microsoft Azure MVP, General Manager Avaelgo), Mihaela Ghidersa (Microsoft MVP - Developer technologies, Speaker, Software Engineer, Trainer).

Speakerii invitaţi să prezinte demo-uri şi aplicaţii în cadrul acestei sesiuni vor fi: Alexandra Ciortea (Principal Technical PM Manager Azure Core Microsoft), Raluca Mihăilescu (Principal Software Engineering Manager Microsoft) şi Vlad Cioabă (Senior Software Engineer Microsoft).

Pentru a susţine această sesiune vor urca pe scenă: Valeria Sava (Strategy Product Manager Microsoft Engineering), Dan Istrate (Product Manager - Microsoft Identity & Network Access Engineering) şi Bogdan Sava (Global Cloud Security Architect / Senior Expert, Atos).

România progresează rapid în călătoria sa de transformare digitală, 3 din 4 companii fiind interesate să adopte noi tehnologii, precum cloud, inteligenţă artificială, machine learning, potrivit datelor Microsoft. La nivel mondial, aplicaţiile şi soluţiile digitale ale viitorului se vor baza pe tehnologia cloud, care oferă flexibilitate, scalabilitate, optimizarea costurilor, dar şi un nivel ridicat de rezilienţă şi securitate împotriva ameninţărilor cibernetice. Utilizarea puterii AI şi cloud pentru a crea următoarea generaţie de produse inteligente este cheia pentru a debloca potenţialul digital al fiecărei organizaţii.

Microsoft Ignite – Spotlight on Romania are loc într-un context în care sectorul IT din România este în plină expansiune, având o contribuţie însemnată la PIB-ul ţării, iar piaţa locală dispune de avantaje competitive, care o pot ajuta să devină un hub digital regional. Procesele de dezvoltare de software pot determina creşteri însemnate la nivelul organizaţiilor, însă industria locală de IT are nevoie de şi mai mulţi specialişti pentru a genera progres, iar prin intermediul acestui eveniment, compania îşi propune să contribuie la creşterea şi consolidarea comunităţii locale de experţi în IT. 

Pentru prima data după o perioadă de câţiva ani, Microsoft Ignite – Spotlight on Romania va fi un eveniment cu prezenţă fizică, iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, cu înscriere necesară în prealabil. Agenda completă şi formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul evenimentului.