ZF IT Generation. Alexandru Holicov, fondator şi CEO, Adservio: Ţintim o dublare a cifrei de afaceri în 2023 şi extinderea internaţională. Avem deja discuţii în zona Benelux

Autor: Alexandra Cepăreanu 29.11.2022

„Există interes pentru platforma educaţională Adservio şi în zona Emiratelor Arabe, Dubai, Abu Dhabi, Qatar sau Doha“ ♦ Platforma educaţională Adservio este implementată în peste 1.200 de şcoli din România.

Platforma educaţională Adservio, dezvoltată în urmă cu 14 ani la Iaşi, are ca obiectiv pentru anul 2023 dublarea cifrei de afaceri  şi extinderea activităţii pe noi pieţe externe, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation Alexandru Holicov, fondator şi CEO al Adservio. Compania vizează în primul rând ţări din regiunea Europei de Est, dar şi din zona Benelux - Belgia, Olanda şi Luxemburg. Anul trecut, Adservio Social Inovation SRL a avut o cifră de afaceri de aproape 4,5 milioane lei, de 2,5 ori mai mare faţă de 2020, când businessul companiei a scăzut pe fondul izbucnirii pandemiei.

„Anul acesta sperăm să avem o creştere a cifrei de afaceri de 30% faţă de anul precedent şi pentru anul următor avem un obiectiv mai ambiţios, anume să dublăm cifra de afaceri pe care am avut-o în acest an. De asemenea, în 2023 ne dorim să accelerăm extinderea internaţională şi avem câteva ţări din regiune, din zona noastră, pe care le monitorizăm şi sunt şi câteva ţări din vest, din zona Benelux, cu care avem deja discuţii“, a spus Alexandru Holicov.

El a adăugat că interesul pentru platforma educaţională Adservio a început să se manifeste şi în ţări din zona Emiratelor Arabe, Dubai, Abu Dhabi, Qatar sau Doha.

„În perioada următoare o să mergem în aceste zone, o să avem câteva întâlniri şi sperăm să se concretizeze măcar 70% - 80% dintre ele.“

Platforma Adservio, care are ca obiectiv să ajute şcolile, liceele şi grădiniţele să fie mai eficiente şi să întărească legătura dintre reprezentanţii instituţiilor de învăţământ şi familiile elevilor, este implementată în prezent în aproximativ 1.200 de şcoli din România, însă este prezentă şi în unităţi de învăţământ de peste graniţele României.

„Anul acesta am implementat platforma Adservio într-un lanţ de şcoli private din Baku, Azerbaidjan. De asemenea, avem în plan să dezvoltăm noi funcţionalităţi pentru ei, dar nu doar pentru ei, ci în general pentru piaţa internaţională. Implementarea în lanţul de şcoli private din Baku reprezintă un proiect pilot, oarecum, pentru ceea ce înseamnă interna­ţionalizare.“

Pe parcursul anului 2022, Adservio a ridicat o primă finanţare în valoare de 2 milioane de euro de la Catalyst România Fund II, unul dintre cele mai importante fonduri de tip venture capital din regiune, bani ce au susţinut extinderea internaţională.

„2022 a fost un an bun pentru Adservio. Am luat prima rundă de finanţare, care ne-a ajutat şi ne ajută să dezvoltăm şi să accelerăm creşterea noastră, atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional.“

De asemenea, Adservio a avut şi un proiect pe finanţare europeană, a adăugat Alexandru Holicov. „Anul acesta am avut şi un proiect pe finanţare europeană cu POR (Programul Operaţional Regional). Colaborăm foarte bine cu POR, ADR Nord-Est (Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est) şi vom lansa pe piaţă în anul următor două noi platforme pentru universităţi şi pentru companii. Noutăţile vor veni când vom lansa cele două platforme“, a spus CEO-ul Adservio.

Recent Adservio a încheiat un parteneriat cu Microsoft şi Vodafone care vizează digitalizarea şcolilor din România.

„Urmează să integrăm în platforma Adservio anumite module şi anumite funcţionalităţi Microsoft pentru educaţie, cum ar fi platforma pentru lecţii, partea de Office. Ceea ce ne dorim este să oferim şcolilor o soluţie completă pentru activitatea educaţională. De asemenea, Vodafone este integratorul acestui pachet. Ei vând la nivelul întregii ţări pachetul Adservio - Microsoft Office 365 for Education, integrat cu echipamente IT, internet şi alte servicii şi produse pe care Vodafone le comercializează. Şi acesta este primul pas în acest parteneriat pe care ne dorim să-l extindem şi în afara graniţelor României şi să îl prezentăm şi pe alte pieţe“, a explicat Alexandru Holicov.

 

Ce a mai spus Alexandru Holicov la ZF IT Generation

Noi am avut un parteneriat cu Telekom înainte de acest parteneriat cu Vodafone. Am intrat în discuţii cu Vodafone în direcţia de a face acest parteneriat şi a oferi şcolilor un pachet integrat de de digitalizare. Au răspuns afirmativ şi am făcut paşi în această direcţie. De asemenea, cu Microsoft vorbim de foarte mulţi ani să integrăm soluţiile noastre. Acum cred că a venit momentul oportun să facem acest lucru şi din partea noastră şi din partea celor de la Microsoft şi într-un timp relativ scurt - o lună, o lună şi ceva - am reuşit să să facem acest pas, acest parteneriat. Şi sperăm ca începutu de an următor deja să avem integrate primele funcţionalităţi în platforma Adservio şi să începem să implementăm efectiv pachetul comun.

► Vodafone vinde aceste pachete, soluţia noastră şi soluţia Microsoft - care sunt oricum complementare în ceea ce priveşte digitalizarea unei şcoli. Şi noi sperăm ca începutul de an să ne prindă cu integrarea finalizată şi să putem efectiv oferi şcolilor o experienţă cât mai bună în utilizarea ambelor soluţii printr-un singur canal, prin platforma Adservio.

► În România, într-adevăr, după pandemie, lucrurile s-au mai frânat. Adică mulţi dintre directori de şcoli, profesori, cred că digitalizarea unei şcoli a fost bună doar în pandemie sau este bună doar atunci când nu poţi să să vii la şcoală sau trebuie să faci lecţii online. Dar digitalizarea unei şcoli nu este doar acest lucru, nu înseamnă doar asta. În acelaşi timp sunt şi mulţi directori de şcoli şi profesori care înţeleg că digitalizarea trebuie să fie prezentă în şcoală. Şi ceva normal. Şi nu înseamnă doar lecţii video, ce înseamnă eliminarea birocraţiei, automatizare a proceselor dintr-o şcoală şi oferirea timpului profesorilor pentru a-l folosi mult mai eficient în educarea tinerilor, în oferirea unei educaţii relevante pentru pentru tineri.

► Anul acesta am crescut, am implementat platforma în şcoli noi, dar simt aşa o mică frânare şi mulţi, o parte dintre oameni spun gata, am trecut de pandemie, nu ne mai trebuie digitalizare, dar uşor, uşor prin tot ceea ce facem noi încercăm să educăm şi să le arătăm beneficiile digitalizării.

► Şi cred că asta este viitorul, adică lumea nu va mai fi cum a fost înainte de pandemie cu siguranţă şi cred că digitalul trebuie să facă parte din in viaţa noastră şi poate să ne ajute foarte mult şi să ne economisească foarte mult timp.

► Adservio are două obiective mari. Unul, atunci când implementăm Adservio într-o şcoală, ne dorim să eliminăm toată birocraţia din şcoala respectivă, să eliminăm acele procese care mănâncă timp, toate statisticile. Platforma Adservio era folosită de sute de şcoli şi înainte de pandemie, nu doar în pandemie şi este folosită acum de peste o mie de şcoli, acum după pandemie. Deci, una din direcţiile noastre este aceasta de a elimina birocraţia din şcoli, directorii să aibă o imagine de ansamblu asupra întregii activităţi – şcoală, elevi, părinţi, profesor -, facilitează comunicarea cu elevii, cu părinţii, cu profesorii, integrează partea de statistici, scoate rapoarte în timp real, poţi lua decizii bazate pe date. Iar cealaltă parte este de a fascina elevii şi de a oferi o platformă prin care părinţii să fie mult mai aproape de educaţia propriilor copii, să fie informaţi în timp real, să poată comunica prin cadrul platformei noastre cu conducerea şcolii, cu profesorii copilului şi multe alte lucruri. După 14 ani pot spune ca Adservio este efectiv o şcoală digitală, oferind module de la directorul unei şcoli, secretariat, profesori, diriginţi, învăţători, educatori, elevi şi părinţi. Toţi au acces pe platforma noastră atât web cât şi în aplicaţii mobile, fiecare are contul lui şi cu module special dezvoltate pentru fiecare dintre ei. Rezultatele sunt sunt foarte bune. Chiar anul acesta ne uitam peste nişte cifre şi din pandemie şi de după, am observant că a scăzut absenteismul cu peste 60%, medii pe şcoală crescute cu peste un punct, comunicarea mult îmbunătăţită între familie, şcoală şi elevi şi multe alte beneficii care se văd în urma implementării Adservio într-o unitate de învăţământ.

► Pe partea de educaţie este în acest moment din care face parte din PNRR, PNRAS, un proiect pentru reducerea abandonului şcolar. Acolo şcolile cumva pot participa, aplica pentru a obţine fonduri, iar unul dintre pilonii importanţi este implementarea unei platforme ca Adservio,. De asemenea, către toţi directorii de şcoli să fie atenţi atunci când iau decizia în a implementa o platformă în şcoala lor, să se intereseze, să nu aleagă după preţ – adică cel mai mic preţ, pentru că dacă ne dorim să avem o educaţie performantă şi de calitate, nu trebuie să accesăm şi să luăm ceea ce este cel mai ieftin, ci să ne uităm la o companie care are credibilitate şi experienţă în acest domeniu. Să ne asigurăm că acea companie va fi şi la anul şi peste doi ani, nu va dispărea de pe piaţă. Am văzut foarte multe platforme, companii care spun că oferă ceea ce oferă Adservio şi în fapt nu oferă nici 10% din ceea ce oferim noi şi directorii de şcoli trebuie să se asigure înainte de a implementa că furnizorul chiar face ceea ce spune. Partea de securitate este un punct foarte important. Noi anul acesta, în cadrul parteneriatului pe care l-am făcut cu Microsoft şi Vodafone, am fost auditaţi de cei de la KPMG pe partea de cyber security, şo nu ştiu câte companii din România au o astfel de de validare pe securitatea platformelor pe care le dezvoltă şi le comercializează.

► Noi, fiind pionieri în digitalizarea educaţiei, nu doar în România, ci la nivel global, în 2008 nu existau platforme de acest gen de unde să ne inspirăm, am făcut educaţie în direcţia asta din încă de la început. În primii opt ani, ajunsesem ca peste 30 de şcoli să folosească platforma noastră. Mulţi nu înţelegeau efectiv despre ce vorbim şi nu înţelegeau de ce ar avea nevoie de o astfel de platformă în şcoala lor. Din 2016- 2017 când am făcut acel parteneriat cu Telekom, am extins platforma în circa 200 de unităţi şcolare până înainte de pandemie şi uşor-uşor lumea a început să înţeleagă ce facem şi să continuăm această educare. Şi în pandemie, fiind puşi în faţa faptului plinit, nu aveau altă variantă, am scalat în peste 1.500 de şcoli. Dar în pandemie am oferit platforma gratuit tuturor şcolilor nedigitalizate din România - servicii de peste 2,5 milioane de euro, peste un milion de utilizatori au făcut şcoală pe platforma noastră în pandemie, iar după anul 2020, avem undeva la 1.200 de şcoli care folosesc serviciile noastre şi plătesc pentru ele.