ZF Live. Bogdan Neacşu, director general CEC Bank şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor: Mă aştept ca abia spre finalul lui 2023 să vedem o scădere a dobânzilor. Pe final de 2022 se observă o diminuare a apetitului pentru credite, în special pentru populaţie. În prima parte a lui 2023 se va vedea o temperare destul de accelerată a creditării în zona companiilor

Autor: Alexandra Matei 29.11.2022

♦ În ceea ce priveşte indicele ROBOR, aflat astăzi la 7,82%, potrivit BNR, se vede o stabilizare a pieţei ♦ Inflaţia ar putea intra pe un trend de scădere, prognoza BNR fiind că anul viitor ea va ajunge spre 10%, faţă de 16% în acest moment ♦ Chiar dacă ROBOR-ul s-a stabilizat, IRCC-ul, aflat în prezent la puţin peste 4%, va mai creşte, iar până se va ajunge la o stabilizare, probabil vor mai trece cel puţin şase luni de zile.

Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank şi preşe­dinte al Asociaţiei Ro­mâne a Băncilor (ARB), se aşteaptă ca abia spre finalul lui 2023 să se vadă o scădere a dobânzilor, însă doar dacă nu va mai avea loc vreo altă criză care să pună la încercare economia.

În acest moment, dobânzile, cel puţin la nivelul ROBOR, spune el, pare că s-au stabilizat, inflaţia va mai sădea anul viitor, însă IRCC va continua să crească de la 1 ianuarie. „Dacă nu va mai interveni vreo altă criză, vom putea discuta despre o scădere a dobânzilor cel mai repede abia spre finalul anului viitor. Deocamdată vedem că economia şi maniera în care încercăm să creăm această predictibilitate nu depinde neapărat de costul banilor. Problemele reale ale antreprenorilor sunt legate de forţa de muncă, costul la energie şi la materii prime. E important să ne concentrăm pe aceste aspecte. Va fi foarte important, de asemenea, dacă România va avea implementări de succes prin PNRR, pentru că aşa vom putea avea premise optimiste“, a spus Bogdan Neacşu, director general al CEC Bank şi preşedintele ARB, la emisiunea online de business ZF Live.

De-a lungul acestui an, afirmă el, economia a asistat la un raliu al creşterii ROBOR-ului şi al creşterii dobânzilor în general, în care singura soluţie a fost adaptarea. Băncile, spune acesta, nu puteau să aştepte foarte mult timp până când să-şi ajusteze niveluri de dobânzi, mai ales în ceea ce priveşte dobânzile plătite la depozite.