ZF TECH DAY. Andrei Neagu, cofondator al Dyamand.tech – soluţii pentru optimizarea încălzirii în clădiri: Ţintim atragerea unei investiţii de 1,2 milioane euro. Avem discuţii pentru implementarea soluţiei în peste 120 de clădiri din Belgia, dar vrem să începem şi primele proiecte pilot în România

Autor: Ioana Nita 29.11.2022

♦ În România, soluţia eSave, dezvoltată de Dyamand.tech pentru optimizarea consumului de căldură în clădiri mari, se comercializează în parteneriat cu Orange Business Services.

Dyamand.tech, companie fondată de un român şi un belgian în Ghent (Belgia), vrea să atragă o finanţare de 1,2 milioane de euro pentru a putea acapara cât mai mult din piaţa europeană cu soluţia sa eSave, dezvoltată pentru optimizarea consumului de căldură în clădiri mari, precum şi pentru construirea unor noi produse. Dyamand.tech s-a desprins dintr-un proiect de cercetare din cadrul institutului IMEC din Belgia, iar până în prezent investiţiile se ridică la circa jumătate de milion de euro.

„Luna viitoare începem o rundă nouă de investiţii. Ţintim atragerea a 1,2 milioane de euro de la investitori, fonduri de investiţii şi de asemenea vom porni o campanie de crowdfunding în Belgia tocmai pentru că am văzut tracţiunea în piaţă. Avem proiecte pilot, iar majoritatea clienţilor noştri sunt proprietari de clădiri multiple, chiar lanţuri de clădiri, iar momentan cu toţi am început într-o singură clădire. Fiind o tehnologie nouă, am decis de la început că trebuie să creăm încredere în piaţă, şi anul acesta am pornit cu proiecte pilot pentru fiecare client, cu ideea de a merge mai departe spre a dezvolta sau spre a integra soluţia în mai multe clădiri anul viitor“, a declarat în cadrul emisiunii ZF Tech Day, Andrei Neagu, cofondator al Dyamand.tech, adăugând că în prezent compania are în pipeline peste 120 de clădiri mari din Belgia şi că intenţionează de asemenea să demareze mai multe proiecte în România de la începutul anului viitor.

Soluţia eSave dezvoltată de Dyamand.tech se bazează pe tehnologia de inteligenţă artificială şi pe dispozitive IoT pentru a reduce consumul de căldură din clădiri mari – clădiri publice, cum ar fi primării sau şcoli.

„Prin soluţia pe care am dezvoltat-o putem da control total proprietarului sau administratorul clădirii în aşa fel încât, de oriunde s-ar afla acest,a să gestioneze cantitatea de energie în fiecare radiator, să planifice când şi cum să se încălzească fiecare spaţiu şi de asemenea să elimine pierderile de căldură. Aici mă refer la faptul că geamurile şi uşile sunt lăsate deschise, iar utilizatorul nu este destul de conştient să închidă geamul după ce şi-a aerisit spaţiul“, a explicat el.

Soluţia eSave este formată dintr-o parte software – o aplicaţie web, şi o parte hardware – valve wireless care transmit datele din radiator în sistem.

„În aplicaţia web administratorul poate să intre să vadă care este statusul în timp real al clădirii şi de asemenea primeşte din partea noastră, pe baza algoritmilor pe care i-am generat, informaţii despre cum să-şi optimizeze planificarea şi gestionarea sistemului de încălzire. Mă refer aici la centralele termice în general pe care le avem în fiecare clădire, fie mari, fie mici, dar mai mult decât atât, poate să vadă şi să limiteze accesul utilizatorului. De exemplu, decidem că la anumită oră sau într-o zi vrem să avem 19 grade, aceasta fiind de altfel şi directiva europeană, dar totuşi vrem să-i dăm posibilitatea utilizatorului să ajusteze această temperatură. Astfel, utilizatorul poate să crească sau să scadă temperatura cu 2-3 grade, asta depinde de fiecare administrator şi cum vede acesta gestionarea acestui sistem de încălzire. Iar când vine vorba de dispozitive, aici avem nişte valve wireless care se încarcă singure de la energia termică pe care o produce radiatorul şi care ne permit să lucrăm de la distanţă, fără baterii, şi să folosim o cantitate destul de mare de elemente de procesare a datelor pentru a optimiza sistemul de încălzire. Putem să calculăm şi cât de repede se răceşte fiecare spaţiu independent şi să ajustăm numărul de litri de apă care intră în radiator“, a detaliat Andrei Neagu cum anume funcţionează soluţia eSave.

În România, soluţia eSave, dezvoltată de Dyamand Tech pentru optimizarea consumului de căldură în clădiri mari, se comercializează în parteneriat cu Orange Business Services.

“Nu avem încă o entitate în România, iar Orange Fab a fost modul în care am putut cu uşurinţă să intrăm în discuţii şi chiar să fim incluşi în propuneri către portofoliu existent de clienţi al Orange Business Service. Ei au văzut complementaritate din punct de vedere al tehnologiei. Noi folosim conectivitatea de la Orange, conectivitate lora, dar bineînţeles că ne uităm pe viitor şi la tehnologia 5G pentru produsul nostru următor”, a punctat el, adăugând că prin intermediul laboratorului 5G al Orange, compania poate testa soluţiile sale, în Belgia negăsind acest suport.

“Din punct de vedere al vânzărilor, suntem în discuţii cu o şcoală în zona Braşovului şi cu o universitate din România, iar primul proiect care va fi implementat la începutul anului viitor va fi pentru Ambasada Belgiei în România. Va fi primul nostru proiect împreună cu Orange Business Services, unde vom avea conectivitatea de la Orange şi soluţia noastră. Ţinta este ca iarna aceasta care continuă şi anul viitor să avem primele proiecte în România tocmai pentru a arăta avantajele soluţiei.”

Care sunt costurile aferente implemetării soluţiei eSave? “Noi vindem aceste valve, iar preţul de vânzare începe de la 160 de euro per valvă, la care se mai adaugă şi o subscripţie pentru partea de infrastructură şi de aplicaţie.”

În Belgia, compania are în “pipeline” circa 120 de clădiri, fiecare cu peste 50 de radiatoare. Practic, Belgia este ţara-mamă a proiectului Dyamand care are la bază o cercetare ştiinţifică.

“Eu lucram acum 2 ani pentru un institut de cercetare în Belgia, în Ghent, denumit Imec, unde mi-am cunoscut cu cofondatorul cu care am şi pornit. El avea o soluţie denumită Dyamand, cea care se află şi la baza acestei soluţii eSave, pe care au dezvoltat-o în 10 ani de universitate şi a fost folosită în diverse proiecte de smart city, smart building. Am avut, cu alte cuvinte, baza tot ce a fost <<smart>> în cercetare în Belgia şi am văzut potenţialul de a-l aduce în piaţă şi de a crea produse end-to-end pe această infrastructură software. Am creat spin-off-ul în 2021, iar la începutul acestui an am avut prima finanţare tot din partea centrului de cercetare Imec şi totodată capital propriu pe care l-am adăugat”, a povestit antreprenorul român stabilit în Belgia.