Pe când o să investească fondurile de pensii Pilon II, care au ajuns la active de 18 mld. euro, în proiecte strategice, precum reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă? Radu Crăciun, preşedinte al APAPR: În momentul de faţă, aceste proiecte au încă mult prea multe necunoscute pentru a putea face obiectul unei evaluări corecte de investiţii: care este planul de afaceri?

Autor: Liviu Popescu 29.11.2022

Circa 18 mld. euro (89 mld. lei) s-au strâns în activele fondurilor de pensii private Pilon II, cei mai mari investitori ai Bursei de Valori Bucureşti, prin viramentele lunare trimise de câteva milioane de salariaţi români şi prin randamentele plasamentelor, însă pentru moment circa 65% din această sumă merg în titluri de stat, 25% în companii listate, iar restul în alte instrumente, dar fără investiţii în proiecte strategice de infrastructură sau autostrăzi.

Mandatul oricărui administrator de fonduri Pilon II este să aducă randamente pentru viitorii pensionari astfel încât atunci când un român îşi va deschide dreptul la pensie să primească pe lângă contribuţiile din salariul brut şi câştigul generat de plasamentele administratorului.

Doar că aceste fonduri devin din ce în ce mai mari pentru o bursă care duce grav lipsă de mari listări, aşa că se simt nevoite să se orienteze spre plasamente peste graniţă. Nu este nimic de condamnat însă de ce nu susţin marile investiţii din economie, precum reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă care ar urma să fie construite cu finanţare americană?