Cum va arăta piaţa energiei până în 2025 şi o dilemă: dacă ai mai multe case, unde primeşti energia plafonată?

Autor: Roxana Petrescu 29.11.2022

♦ Forma legii privind aprobarea OUG 119/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor de energie electrică şi gaze naturale trimisă spre promulgare stabileşte clar că niciun consumator din România, indiferent dacă este casnic sau comercial, nu va plăti mai mult de 1,3 lei/kWh de energie până în martie 2025 ♦ Totuşi, rămân unele dileme, cum ar fi de exemplu ce preţ la energie va avea o persoană care deţine mai multe case.

„În cazul clienţilor casnici, preţul final facturat prevăzut la aliniatul 1 se aplică doar la locurile de consum de domiciliu/reşedinţă ale clienţilor finali. Clientul casnic care are atât adresă de reşedinţă, cât şi adresă de domiciliu poate beneficia de preţul plafonat prevăzut la aliniatul 1 fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reşedinţă, pe baza unei declaraţii pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preţ plafonat pentru un alt loc de consum”, se arată în textul legii trimis spre promulgare. Potrivit Codului civil, adresa de domiciliul este acolo unde o persoană declară că îşi are locuinţa principală, aceasta fiind adresa care apare în buletinul fiecăruia. Reşedinţa este o locuinţă secundară, ca în cazul unei persoane care stă cu chirie, de exemplu.

Potrivit legii, preţul final facturat plafonat de  furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclusă, pentru consumul realizat în perioada 1 ianuarie 2023 - 31 martie 2025 de următoarele categorii de clienţi: casnicii al căror consum lunar este cuprins între 0 şi 100 kWh inclusiv; clienţii casnici care utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor; clienţii casnici care au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ; clienţii casnici familii monoparentale care au în întreţinere cel puţin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respectiv 26 de ani în cazul în care urmează o formă de învăţământ, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere.